Luni, 14 decembrie, s-au împlinit 31 de ani de la prima mișcare de protest care a avut loc în Iași, în decembrie 1989, una dintre primele acțiuni care au dus la prăbușirea regimului comunist.

La evenimentul care s-a desfășurat în Piaţa Unirii au fost prezenți primarul Mihai Chirica, şeful Consiliului Judeţean Costel Alexe, prefectul judeţului Marian Grigoraş, dar și revoluționarii care s-au luptat pentru libertate și democrație.

Mihai Chirica îi declară război lui Iliescu

În timpul discursului său, Mihai Chirica, primarul liberal al municipiului Iași, a declarat că, în prima şedinţă de Consiliu Local, va propune ca Ion Iliescu să rămână fără titlul de cetăţean de onoare al Iaşului, disticție care i-a fost acordată în anul 2000, cu puţin timp înainte să câştige cel de-al doilea mandat de preşedinte al României, scrie Ziarul de Iași.

Dosarul Mineriadei se întoarce la Parchetul Militar

Dosarul Mineriadei din 1990 a fost restituit Parchetului Militar pentru refacerea cercetărilor, după ce toate probele propuse de procurori au fost anulate de judecători.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis restituirea dosarului Mineriadei către procurori, pentru a reface întreaga urmărire penală. În acest caz au fost trimiși în judecată fostul președinte Ion Iliescu, Petre Roman (premier în 1990) şi fostul director SRI Virgil Măgureanu.

„Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 47/P/2014 din 12 iunie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, sub următoarele aspecte: sub aspectul nelegalităţii constând în lipsa dispoziţiei de începere a urmăririi penale pentru faptele pretins comise de inculpaţii Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu Voican, Măgureanu Virgil şi Florescu Mugurel Cristian în perioada 11-12 iunie 1990;

Sub aspectul nelegalităţii urmăririi penale efectuate în cauză după redeschiderea urmăririi penale în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de crime împotriva umanităţii în varianta normativă a uciderii unor persoane (art. 439 alin. (1) lit. a); în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpaţilor, indicarea şi analiza mijloacelor de probă”, se arăta în decizia inițială care a fost menţinută ÎCCJ.

Judecătorii au mai a constatat nulitatea mai multor rezoluţii ale Parchetului Militar, printre care şi cea din 9 iunie 2005, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu.

„Dispune excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale. Restituie cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare”, se menţionează în decizia judecătorului.

În aceste condiții, procurorii vor trebui să refacă întreaga anchetă și să retrimită dosarul în judecată.