Editura Evenimentul si Capital

Iliberalism a la Orban: anularea democrației și pași mari în drumul spre putinism autoritar. Pulsul Planetei

Autor: | | 7 Comentarii | 994 Vizualizari

Au trecut și alegerile în Ungaria și speram ca lucrurile să intre în normal. Ca nebunia din propaganda aberantă să se calmeze. Ca Soros să nu mai fie un dușman absolut pentru că a construi un asemenea dușman nu e o dovadă de forță, ci de slăbiciune, atunci când un bătrân de 80 și de ani devine dușmanul unui stat serios, și european pe deasupra, pentru că optează pentru idealul societății deschise.

Mai așteptam ca migrația să nu mai fie bau-bau-ul absolut, oricum s-a demonetizat tema, iar cu încheierea campaniei, lucrurile să se estompeze. Ei bine, nu a fost așa.

Fidesz, partidul la putere, a avut o campanie fără program. Doar un singur punct pentru întreaga campanie, o singură temă, o singură preocupare și un dușman, refugiații. Refugiații susținuți de Soros și ONG-urile sale, inclusiv personalitățile de pe lista rușinii – o altă formă vetustă și descalificantă de listă neagră – și, evident, dușmanul propriuzis, refugiații - invadatorii care schimbă limba și religia în Ungaria. Migranții care vin să schimbe religia creștină la Islam radical și să impună sharia la Budapesta. O altă nebunie. Dar care a prins și a adus voturi. Aberații propagandistice, dar atât de gogonate încât chiar au avut impact și au prins în zona rurală și în mahalalele orașelor.

Populismul și naționalismele au diferite nuanțe. Ele sunt efecte secundare ale democrației, deseori aberații și excrescențe care iau naștere pe baza fricilor induse și amplificate. Mecanismul fricii naște intoleranță și partidele tradiționale, cu programe gândite și elaborate, cu argumente pentru diferite politici care nu sunt neapărat generoase cât realiste, nu au nici o șansă. Partidele clasice mor, și iliberalismul ocupă piața politică dominând în Ungaria lui Orban, dar și în alte state din Europa centrală.

Iliberalismul nu e conservatorism britanic, nici formula neo-conservatoare împinsă spre realismul ultra-pragmatic dur și pur al lui Trump. Una e să alegi între o variantă democratică cu nuanțe mai liberal-progresiste sau mai conservatoare-tradiționaliste, alta e să aluneci în iliberalism, împopoțonat cu particula „democratic” în coadă, cum i-o așează Orban. Nu există iliberalism democratic, dacă nu e liberalism, libertate, acces egal la oportunități, competiție corectă, economie de piață reală, nu mai e deloc democrație.

Deci iliberalismul nu e democratic sau nedemocratic. E doar o formă profundă de non-democrație. Iliberalismului este departe de valorile democrației, fără a fi, însă, un conservatorism a la russe. Este, totuși, un pas major spre autoritarismul violent din putinismul rus. Iliberalismul păstrează instrumentul drepturilor omului, nu sancționează libera expresie și criticile, fie ele și vehemente, nu bagă opoziția în închisoare și nici nu ucide cu sânge rece dizidenții, ca-n Rusia lui Putin, ci respectă garanțiile constituționale. Dar folosește fără scrupule presiuni de toate felurile: discriminarea la angajare, atât în spațiul public, cât și în companiile private ce au dependențe de contracte cu statul; presiuni asupra ONG-urilor și think tank-urilor, defavorizarea celor independente față de cele de casă, la finanțări și contracte; preluarea și controlul mass media, aproape total, cu urme de instrumente jurnalistice de opoziție rămase doar pentru poză, pentru a servi drept contra-exemplu la distrugerea totală a mediei de opoziție, dar nu suficient de importante pentru a echilibra dezbaterea. În orice caz, aleșii, conducerea statului, politicienii și funcționărimea nu mai reprezintă conducerea și voința cetățenilor, totalitatea curentelor din parlament și societate, ci sunt o expresie profund debalansată a majorității sau partidului dominant. Iliberalismul introduce ideile unor tranșee între “noi” și „ei”, în care apartenența la opoziție te descalifică pe toată linia în relația cu puterea și în perspectiva ocupării funcțiilor publice. Sunt atacate și profund discriminate minoritățile de tot felul, inclusiv politice, în timp ce iliberalismul subminează sistematic și atacă direct instituțiile statului și bazele lor. De fapt, iliberalismul atacă tot ce e independent, nu atât de Guvern, cât de partid și de conducătorul de partid, subminează și impune controlul asupra oricărei activități independente, atacă justiția independentă, restricționând tot ce nu e sub controlul partidului, un partid ce tinde să devină stat, să politizeze pe dea-ntregul societatea și întreaga activitate, în timp ce opoziția e de décor, ca să se poată dovedi că există și nu s-a ajuns deja la un partid unic(aici e modelul cel mai apropiat de putinism). Acesta e iliberalismul.

Tendința de a crea Partidul-stat, tendința liderului de a acapara toată puterea în variante autoritare, înțelegerea proastă a ideii de majoritate, mutarea deciziei executive de la Guvern la partid și distrugerea controlului parlamentar - al întregului Parlament, cu tot cu opoziție – și înlocuirea lui cu controlul de partid, tirania majorității și intoleranța față de orice formă de opoziție în societate, ba chiar față de orice oază de independență, acestea sunt trăsăturile iliberalismului. Fără nimic democratic rămas în sistem, doar aparență, abuz, intoleranță, frici și distrugerea viitorului unui stat, împins pas cu pas spre putinism autoritarist.

Pagina 1 din 2
Tag-uri: orban, iliberalism



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI