"Hotelul de lux" al animalelor abandonate de la Cernavodă

"Hotelul de lux" al animalelor abandonate de la Cernavodă

Astăzi, de Ziua mondială a animalelor, s-a inaugurat la Cernavodă primul adăpost de animale abandonate, câini, măgari şi cai, din România, la standarde europene.

Este un proiect al organizaţiei italiene "Save the Dogs", condus de Sara Turetta, amplasat lângă vechiul adăpost al măgăruşilor, pe drumul judeţean 223, în apropierea autostrăzii soarelui. Pe o întindere de 5 hectare, în noul adăpost "Footprints of Joy" au fost amenajate ţarcuri moderne, cu spaţii exterioare largi şi cu spaţii interioare în care sunt amplasarte cuşti, adăpătoare automate de apă şi tăvi cu mâncare uscată. Chiriaşi sunt 350 de câini găsiţi pe străzi sau aduşi de stăpânii care nu i-au mai putut îngriji şi 70 de măgăruşi şi cai abandonaţi. Proiectul a început în urmă cu trei ani iar finanţarea provine în mare parte de la donatori privaţi străini şi asociaţii partenere pentru protecţia animalelor din Italia, Anglia, Suedia, Finlanda şi România. Dacă măgăruşii şi caii sunt adăpostiţi aici ca la azil, până la moarte, câinii sunt daţi spre adopţie, cei mai mulţi în străinătate. "Toate animalele care au nevoie de ajutor ajung până la urmă aici. Din păcate sunt mult mai multe care sunt abandonate iar spaţiul şi resursele noastre sunt limitate" spune Sara Turretta care a obţinut, mai nou, promisiuni de finanţare din partea primăriei Cernavodă. În perioada următoare se vor amenaja aici un nou adăpost de pisici şi o clinică veterinară modernă. Sara Turetta ar dori să dezvolte adăpostul pentru a salva cât mai multe animale abandonate din judeţul Constanţa. Voluntara susţine că " centrul nostru se află la 60 km de Constanţa unde la Bioabaza locală sunt omorâţi în mod ilegal, anual, peste 6000 de câini. Biobaza de acolo este un loc oribil, unde se petrec zilnic atrocităţi, primim foarte multe telefoane de la cetăţenii revoltaţi de ce văd acolo. Am făcut plângere la procuratură în 2010, avem probe, am filmat câini luaţi cu cleştii şi injectaţi prin gard, câinii sănătoşi sunt declaraţi bolnavi pentru a fi eutanasiaţi. Totul se face cu finanţare publică, aproximativ un milion de euro este suma pentru gestionarea câinilor fără stăpân la Constanţa, sper ca justiţia în care am încredere, să ţină cont de demersurile noastre".  Dezvăluirile organizaţei Save the Dogs despre Biobaza din Constanţa au făcut senzaţe în urmă cu doi ani însă Direcţia Sanitar Veterinară a intervenit spunând că nu s-au făcut greşeli şi că animalele eutanasiate erau bolnave incurabil. Justiţia nu s-a pronunţat încă.

Ne puteți urmări și pe Google News