Hervé Renard: "Vom regreta toată viaţa"

Hervé Renard: "Vom regreta toată viaţa"

După ce a reuşit să califice Zambia în finală, Hervé Renard ştie cum va trăi, dacă va rata marea lovitură.

Coasta de Fil deş şi Zambia se vor întâlni duminică, de la ora 21.00 (Eurosport), în finala Cupei Africii pe Naţiuni. Zambienii vor împărţi suma de 576.000 de euro Cele două naţionale au obţinut miercuri biletele pentru ultimul act, după ce au învins în semifinale, cu acelaşi scor, 1-0. Mai întâi, zambienii au dat lovitura, eliminând mult mai bine cotata reprezentativă a Ghanei, printr-o reuşită a lui Mayuka (78). După acest succes, zambienii vor împărţi suma de 576.000 de euro. Apoi, a venit rândul ivorienilor să treacă de Mali, graţie unui gol înscris de Gervinho (45). Astfel, învinsele din semifinale se vor bate doar pentru "bronzul" competiţiei, sâmbătă, de la ora 21.00. După ce i-a dus pe zambieni în finală, tehnicianul francez Hervé Renard le-a transmis elevilor săi că pot da lovitura de graţie în marea finală. "Nicio echipă n-a fost mai bună decât noi" "Vrem să terminăm această aventură în stil mare. Asta înseamnă că trebuie să câştigăm competiţia. Dacă pierdem finala, vom regreta toată viaţa. Înfrângerea ne va urmări mereu. Până acum, nicio echipă de la Cupa Africii nu poate spune că a fost mai bună ca noi", a declarat Hervé Renard. De partea cealaltă, cu Drogba, Kalou, fraţii Toure şi Gervinho, ivorienii au un singur mesaj: "Dacă nici acum, atunci când?". "După această calificare, continuăm să trăim normal. Vrem să terminăm aventura în stil mare.“ HERVÉ RENARD, selecţionerul naţionalei de fotbal a Zambiei Citiţi şi:

  • Cupa Africii pe Naţiuni: "Tunarul" Gervinho i-a dus pe "elefanţi" în finală
  • Zambia, prima finalistă de la Cupa Africii
  • CUPA AFRICII PE NAŢIUNI. Yaya Toure: "Dacă nici acum, atunci când?"

Ne puteți urmări și pe Google News