Halep, start perfect la Turneul Campioanelor

Halep, start perfect la Turneul Campioanelor

Românca a debutat cu dreptul, ieri, în prestigioasa competiție de la Singapore, după ce a defi lat în meciul cu americanca Madison Keys, scor 6-2, 6-4

Simona Halep (locul 4 WTA) a deschis cu o victorie această ediție a Turneului Campioanelor. Românca a avut nevoie doar de o oră și opt minute de joc pentru a o învinge pe americanca Madison Keys (7 WTA), scor 6-2, 6-4, în primul meci al Grupei Roșii.

Americanca este debutantă la WTA Finals, iar ieri a pierdut pentru a patra oară în fața jucătoarei noastre, în acest sezon. Simona a evoluat în stil de mare campioană, dar în setul secund a cerut intervenția antrenorului Darren Cahill: „În primul game din setul secund am avut două şanse de break pe care le-am irosit foarte uşor. Da, am fost puțin dezamăgită și l-am chemat pe Darren, la 2-1. Mi-a spus să mă calmez și așa am făcut. Apoi am fost mai atentă. Am simţit că ea îşi revine, că joacă din ce în ce mai bine, aşa că a trebuit să muncesc pentru fiecare punct. Darren știe cum să-mi vorbească și mă calmează, ceea ce e perfect”.

Kerber, victorie greoaie

Ne puteți urmări și pe Google News

A fost doar primul meci din grupe pentru Halep, iar acum a luat o opţiune serioasă pentru calificarea în semifinalele de la Singapore. În celălalt joc al Grupei Roșii, Angelique Kerber (1 WTA) a triumfat cu greu în meciul cu Dominika Cibulkova (8 WTA), cu scorul de 7-6(5), 2-6, 6-3.