Constănțeanca a debutat cum nu se putea mai bine la Turneul Campioanelor 2017. Ieri, românca nu i-a dat nicio șansă franțuzoaicei Garcia (scor 6-4, 6-2), în fața căreia și-a luat revanșa după finala pierdută la China Open. Mâine, „Simo” o va înfrunta pe daneza Wozniacki, în etapa a II-a din Grupa Roșie
Simona Halep (locul 1 WTA) a trecut cum nu se putea mai bine de bariera debutului la Turneul Campioanelor. „Simo” a dispus, ieri, în minimum de seturi (6- 4, 6-2), de Caroline Garcia (Franța/8 WTA), în primul joc din Grupa Roșie, unul pe care l-a controlat în totalitate. Grație victoriei de ieri, Simona a revenit pe locul 1 mondial în clasamentul live, devansând-o pe iberica Garbine Muguruza (Grupa Albă), cu 40 de puncte.
„Am scăpat de presiune”
„A fost un meci de înaltă calitate. Am jucat poate cel mai bun tenis al meu. Am avut meciul de la Toronto în cap, chiar dacă m-a învins la Beijing. Mă simt bine aici, la Singapore. E prima oară când vin aici din postura de numărul unu mondial. E un semn bun că am câștigat primul meci. Am scăpat de presiune. Sper să joc mai bine. Am lucrat foarte mult după US Open la serviciu. Am servit foarte bine și asta m-a ajutat să câștig meciul”, a reacționat Halep după joc.
Mai mult, aceasta a fost a patra victorie consecutivă la debutul ei la Turneul Campioanelor, iar acum și-a asigurat Simonei Halep un premiu de 263.000 de dolari şi 250 de puncte WTA. Tot ieri, a avut loc celălalt duel al Grupei Roșii, între ucraineanca Elina Svitolina (4 WTA) și daneza Caroline Wozniacki (6 WTA), unde câștig de cauză a avut nordica, scor 6-2, 6-0! Așadar, Halep o va înfrunta, mâine, pe sportiva din Danemarca, de la ora 14.30.