Guvernul anunță că România traversează o perioadă de cumpătare, nu de austeritate. Previziunile Băncii Mondiale sunt bune

Guvernul anunță că România traversează o perioadă de cumpătare, nu de austeritate. Previziunile Băncii Mondiale sunt buneSursa foto: Calea Europeana

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a afirmat că nu austeritatea este cuvântul cheie în această perioadă, ci mai degrabă cumpătarea. El a precizat că estimările Băncii Mondiale arată că până în 2030 România îşi poate asigura peste cinci la sută creştere economică în fiecare an.

Dan Cărbunaru a precizat că abordarea legată de austeritate nu a mai fost prezentă, ci a fost înlocuită de cea a solidarității și sprijinului față de cetățenii vulnerabili.

România trece printr-o perioadă de cumpătare

„Aş spune că nu austeritatea este cuvântul cheie în această perioadă, ci mai degrabă cumpătarea, pentru că am văzut faţă de crizele precedente, din urmă cu zece ani, guvernele statelor occidentale şi din zona cu care şi noi conlucrăm îndeaproape, partenerii noştri, nu au mai avut această abordare legată de austeritate, ci mai degrabă de solidaritate şi de sprijin şi pentru cetăţenii vulnerabili, dar şi pentru pentru afaceri, pentru mediul economic, care trebuie să ţină practic greul acestei perioade”, a declarat Dan Cărbunaru, sâmbătă, la Antena 3.

Întrebat cât de repede va fi gata cel de-al treilea pachet de ajutorare a populaţiei, purtătorul de cuvânt al Guvernului nu a dat un răspuns punctual, menționând că intervenţia Guvernului a început încă din toamna anului trecut, când pachete suplimentare au venit fie să intervină pentru a compensa presiunea care era pusă fie asupra economiei, fie asupra gospodăriilor românilor.

Acesta a mai adăugat că ne aflăm acum într-o etapă de evaluare în care, în funcţie de nevoi, se poate interveni din nou pentru a-i sprijini, mai ales pe cei aflaţi la nevoie.

„Aş aduce aminte aici faptul că 60% dintre resursele pe care Guvernul le-a alocat prin pachetul Sprijin pentru România sunt destinate mediului economic, iar răspunsul economiei româneşti la acest tip de măsuri şi la acest tip de abordare nu a întârziat să apară”, a spus Dan Cărbunaru.

Până în 2030, România poate asigura peste 5% creştere economică în fiecare an

El a precizat că din aceste motive avem o creştere economică printre cele mai mari din Uniunea Europeană și a adăugat că estimările Băncii Mondiale arată că până în 2030, continuând în acest ritm şi de reforme, dar şi de cumpătare, România poate să-şi asigure peste cinci la sută creştere economică în fiecare an.

Acest lucru ar genera o creştere a PIB-ului ţării noastre de la 240 de miliarde de euro, aproximativ cât este acum, la aproape 400 de miliarde de euro, a conchis purtătorul de cuvânt, potrivit știripesurse.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News