Gigi Becali în lacrimi. Ce l-a emoționat pe latifundiarul din Pipera. Se va retrage
- Mihnea Talau
- 29 septembrie 2021, 00:28
Gigi Becali, latifundiarul din Pipera, a izbucnit în plâns în fața tuturor, cu ocazia ctitoririi Mănăstirii Pantocrator din Drăgănești, județul Teleorman. El este unul dintre ctitorii lăcașului de cult. Se cunoaște faptul că Becali este dedicat și credinței. Mai mult, a anunțat că își dorește să se călugărească.
Gigi Becali a fost prezent alături de sora sa, Domnica Geambazi, ei fiind printre ctitori ai noii Mânăstiri. Întreaga ceremonie s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Patriarhului Daniel, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Astfel, patronul FCSB a primit din partea patriarhului Crucea Patriarhală pentru mireni, iar acest lucru l-a emoționat până la lacrimi. Sora lui Becali în schimb a primit Crucea „Maria Brâncoveanu”. La slujbă au participat câteva mii de credincioși din toate zonele țării. Totodată, au fost prezenți și mai mulți preoți din Grecia.
Cu prilejul sfințirii bisericii Mănăstirii Pantocrator în 26 septembrie 2021, vom avea bucuria de a ne închina ,,Mâinii Stângi a Sfintei Maria Magdalena” care este caldă, ce va fi adusă de la Sfântul Munte Athos.”, au transmis reprezentanții Mănăstirii Pantocrator.
Gigi Becali își dorește să se retragă la mânăstire
Amintim faptul că vineri seară, moaștele Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena au ajuns în România. Racla cu mâna Sfintei Mironosițe a fost adusă din Grecia, de la Mănăstirea Simonopetra, cu prilejul sfinţirii bisericii Aşezământului monahal Pantocrator de la Drăgăneşti – Vlaşca, jud. Teleorman. Totodată, cu această ocazie a fost adus şi un fragment din moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, aflate în patrimoniul Mitropoliei de Veria – Grecia. Sfintele moaşte vor fi aduse de ierarhul locului, Mitropolitul Pantelimon.
Menționăm că Gigi Becali este o persoană extrem de religioasă, iar acesta este și motivul pentru care la bătrânețe își dorește să se retragă la mănăstire. Deși soția și fiicele sale nu sunt de acord cu decizia sa, patronul FCSB nu se oprește în a-și dori acest lucru.
El mai adăuga la un moment dat că vrea să îș lase toate lucrurile în regulă înainte de a se retrage, iar acest lucru va mai dura în jur de 15 ani.
„Eu asta îmi doresc, să mă retrag la o mănăstire. Nu știu dacă va fi posibil, pentru că fetele mele și soția nu prea sunt de acord. Dar ăsta e marele meu vis. Nu acum, tată, nu se pune problema în următorii ani. Peste 10-15 ani, aș vrea să las totul în regulă și să mă duc acolo. E un loc frumos, liniștit. Și aș vrea să stau de vorbă cu oamenii… Ce vreau este greu, dar nu imposibil”, declara Becali acum ceva timp, scrie Capital.ro.