Gigi Becali ar vrea să preia echipa Oltchim Râmnicu-Vâlcea

Gigi Becali ar vrea să preia echipa Oltchim Râmnicu-Vâlcea

Patronul echipei Steaua ar dori să investească la Oltchim Râmnicu-Vâlcea, dar ar vrea să aibă alături şi alţi oameni de afaceri.

Plictisit de întreruperea campionatului, Gigi Becali şi-a găsit o nouă jucărie şi a anunţat că vrea să salveze echipa de handbal Oltchim Râmnicu-Vâlcea. Fostul oier ar vrea să investească într-unul dintre cele mai puternice cluburi, dacă i-ar avea alături pe Cristi Borcea, Adrian Porumboiu şi George Copos. "Fac un apel, am nevoie de patru oameni ca să investim împreună la Oltchim. Fac apel la Porumboiu, el cred ca ar fi dispus să investească. De Borcea, deocamdată nu ştiu ce să zic. Copos e patriot, dar numai pe gratis. Echipa ne-ar costa 2 milioane de euro pe an. Ar veni cam 400.000 de fiecare, sunt dispus să dau suma asta. Vreau să salvez Oltchimul, pentru că sunt patriot şi e o echipa românească. Aş avea nevoie şi de sprijin din partea Guvernului, să nu mai plătim taxe şi impozite. Dacă reuşesc să mai conving pe cineva, de mâine preluăm echipa", a spus Becali la Sport.ro. 

Ne puteți urmări și pe Google News