La 25 de ani, Dimitri Goanţă, calificat cu naţionala României la Jocurile Olimpice de la Londra, este un munte de om. Dinamovistul are 2,02 metri înălţime, cântăreşte 110 kilograme, iar fetele îi dau târcoale. S-a băgat prima oară în bazinul cu apă în 1994, la recomandarea unor prieteni, iar de atunci n-a mai ieşit. E mulţumit de cât a câştigat de pe urma sportului: un corp perfect şi ştiinţa de a convieţui într-un grup.
EVZ: Cum staţi cu pregătirea?
Dimitri Goanţă: Suntem bine, dar tensiunea creşte pe moment ce se apropie ziua plecării. Miercuri ne urcăm în avion. Suntem nerăbdători. la polo, România nu s-a mai calificat la Jocurile Olimpice de 16 ani.
Ce înseamnă pentru voi să atingeţi marea performanţă la Londra?
Având în vedere că nu avem o mare tradiţie în polo şi că ne-am calificat miraculos, clasarea între primele 8 echipe ale lumii ar fi o minune. Nu prea avem şanse la medalii, să fim realişti. Cu antrenorul maghiar ne înţelegem bine, avem un antrenor secund care ne traduce indicaţiile. Iar unii am început să învăţăm limba maghiară!
Lumea îşi aduce aminte de voi doar în preajma marilor competiţii. În rest, nu sunteţi cunoscuţi.
Stai liniştit! Mulţi români nici măcar nu ştiu ce înseamnă polo! Există un clip pe internet în care un angajat al federaţiei noastre merge cu mingea în mână prin oraş şi îi întreabă pe trecători dacă au habar ce sport se joacă cu acel balon. Mulţi au răspuns volei, alţii… Alţii au fost întrebaţi despre stilurile în care înoată poloiştii. Unii au răspuns: "Ca delfinii, ca rechinii"! (râde)
E un sport dur?
Uită-te la dinţii mei! Nu e niciunul drept, de la câte coate mi-am luat în gură în timpul meciurilor! Poţi evolua cu proteză, dar în acest caz nu poţi respira normal. Prin apă se dau lovituri la nivelul coastelor şi nu numai. Ieşi învineţit din apă!
Ce salarii aveţi?
Eu sunt subofiţer la Dinamo şi iau câte 350 de euro pe lună. Se mai adaugă primele… Şi cam atât. Pentru calificarea la Olimpiadă am luat 12.000 de lei. E bine. Orice leu primit e bun, nu-l dai!
Ai sfătui pe cineva să meargă la polo?
L-aş sfătui să meargă la polo, pentru a afla cum se trăieşte într-o colectivitate, să inveţe cum stă treaba cu ordinea şi cu punctualitatea. Dar nu ca să facă bani! Noi nu suntem ca fotbaliştii. Dar suntem ca o familie. Sunt 3 mari echipe în ligă, Dinamo, Steaua şi Oradea. La lot, în camere stăm amestecaţi, nu există rivalităţi.
Nu te-ai săturat de atâta apă?
Pe vremea asta călduroasă, nu. Iarna este însă mai greu, mai ales că există un singur bazin în România, cel de la Floreasca.
Nu te-a tentat să prezinţi moda?
Sunt prea înalt. Înălţimea maximă acolo este 1,92 metri. Un fost coleg la polo face carieră. Este model de bază la Cătălin Botezatu.

"La Olimpiadă, clasarea între primele opt echipe ale lumii ar fi o minune. Nu prea avem şanse la medalii, să fim realişti."
DIMITRI GOANŢĂ, poloist