Francezii pentru meciul cu România

Francezii pentru meciul cu România

PRELIMINARII. Mijlocaşii francezi Patrick Vieira (Inter Milano) şi Franck Ribery (Bayern München), recuperaţi în urma unor accidentări, se află pe lista jucătorilor convocaţi pentru meciul cu România, programat pe 11 octombrie, la Constanţa, în Grupa a 7-a de calificare la Cupa Mondială din 2010.

Ceilalţi fotbalişti aleşi de selecţ ionerul Raymond Domenech sunt următorii: portari - Steve Mandanda (Marseille), Hugo Lloris (Lyon), fundaşi - Eric Abidal (FC Barcelona), Bacary Sagna, Gaël Clichy şi William Gallas (toţi de la Arsenal), Patrice Evra (Manchester United), Philippe Mexes (AS Roma), Sebastien Squillaci (FC Sevilla) şi Rod Fanni (Rennes), mijlocaşi - Lassana Diarra (Portsmouth), Jeremy Toulalan (Lyon), Florent Malouda (Chelsea), Hatem Ben Arfa (Marseille), Alou Diarra şi Yoann Gourcuff (ambii de la Bordeaux), atacanţi - Thierry Henry (FC Barcelona), Nicolas Anelka (Chelsea), Karim Benzema (Lyon), Florent Sinama-Pongolle (Atletico Madrid). Pe de altă parte, FRF a anunţat ieri că meciul România - Franţa va începe la ora 21.40, nu la 20.15, cum fusese stabilit iniţial.

Ne puteți urmări și pe Google News