Anii de muncă, nopțile de cântări și sumele fabuloase pe care le-a câștigat, de-a lungul timpului, nu i-au adus lui Florin Salam doar faimă. Manelistul susține că are probleme serioase și periculoase. Artistul spune că ar fi fost ameninţat, de oameni cu greutate, care i-ar fi cerut, ani la rândul, o mare parte din miile de euro pe care el le câştiga, din cântat. Aşa că, Florin Salam s-ar fi apucat să cânte şi pe la… Parchet, acolo unde i-ar fi denunţat pe cei care l-ar fi prins între două uşi, scrie Spy News.

Florin Salam se pare că a ajuns la capătul puterilor, iar teama că familia lui ar putea să păţească ceva, l-ar fi determinat să pună piciorul în prag şi să apeleze la ajutorul autorităţilor.

„Îmi umblă psihic, mental şi ameninţări, una, alta. Mă feresc să păţească ceva fraţii, copiii. După 20 de ani, m-am hotărât să spun acest subiect, despre nişte oameni care nu-ţi dau voie să-ţi faci meseria. Nu o să dau nume, pentru că mai am câteva zile până mă apuc de cântat. Sunt de mai mult timp problemele astea, dar am greşit lăsând aşa situaţia. Aş vrea să cred că ţara asta nu e fără stăpân. Şi, până la urmă urmei nu pot să muncesc şi să-mi câştig pâinea muncind corect, atunci ce ar trebui să facă?”, a spus Florin Salam la „Acces Direct”.

Cântăreţul de manele şi-a angajat deja şi un avocat care să se ocupe de situaţia în care se pare că a ajuns.

„Vorbim despre nişte fapte foarte serioase. Vorbim despre constituire de grup infracţional organizat, fapte foarte grave pe care organele statului sunt chemate să le investigheze”, a spus avocatul.