Florentin Pandele, la coadă după Gabriel Oprea pentru obținerea titlului de „doctor în științe militare”
- Iulia Moraru
- 4 august 2023, 19:55
Florentin Pandele e nevoit să aștepte dacă vrea să-și recupereze titlul de „doctor în științe militare” după Gabriel Oprea. Procesul civil deschis de actualul edil din Voluntari, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, depinde de verdictul Înaltei Curți în dosarul fostului vicepremier.
Cererile prin care cei doi „doctori” își revendică titlurile universitare sunt atât de asemănătoare, încât judecătorii au decis să suspende procesul lui Pandele până la pronunțarea verdictului definitiv în dosarul lui Gabriel Oprea.
Florentin Pandele, în așteptarea titlului de doctor în științe militare
În mijlocul scandalului cunoscut ca „azilele groazei”, primarul din Voluntari urmărește cu atenție instanța supremă care va emite pe data de 13 octombrie 2023 o hotărâre cu privire la decizia Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) privind acuzațiile de plagiat în cazul doctoratului lui Gabriel Oprea.
Din 13 aprilie 2017, Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, își cere înapoi titlul de doctor, însă procesul a fost suspendat de către magistrați, deoarece dezlegarea cauzei depinde de o solicitare similară făcută de Gabriel Oprea.
Atât Florentin Pandele cât și Gabriel Oprea și-au pierdut titlurile universitare în 2016, când Comisia de experți din cadrul CNATDCU le-a retras. Ceea ce îi nemulțumește pe ambii este o reglementare specifică, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 134/2016, care permite oricărei persoane fizice sau juridice să sesizeze forurile universitare în legătură cu cazurile de plagiat într-un doctorat.
Ambii au exercitat presiuni asupra jurnaliștilor care i-au dezvăluit cazurile de plagiat. Florentin Pandele a intentat un proces împotriva Iuliei Marin, în timp ce Gabriel Oprea a încercat să „cumpere” loialitatea Emiliei Șercan, oferindu-i un post în UNPR.
Numai că, tentativele lor au eșuat, iar aceasta a fost ultima modificare operată în dosarul lui Florentin Pandele de către Curtea de Apel București pe data de 10 mai 2023, când dosarul a primit un nou număr: 2925/2/2017*.
Pe data de 30.10.2017, dosarul a fost suspendat „până la soluționarea definitivă a cererii ce face obiectul dosarului nr. 7226/2/2016”. Interesant este că, în căutarea pe portalul instanțelor de judecată, dosarul menționat este cel în care Gabriel Oprea își cere la rândul lui anularea deciziei de retragere a titlului de doctor. Verdictul Înaltei Curți cu privire la recursul fostului vicepremier este programat pentru data de 13 octombrie 2023.
O lucrare de doctorat trebuie să fie „o cercetare științifică sau o operă artistică de valoare”
La data de 10 iulie 2018, Curtea de Apel București (CAB) a respins ca neîntemeiată acțiunea lui Gabriel Oprea îndreptată împotriva Guvernului României și a Ministerului Educației.
Un judecător de la Curtea de Apel București i-a transmis lui Gabriel Oprea că o lucrare de doctorat trebuie să fie „o cercetare științifică sau o operă artistică de valoare”, căreia nu-i poate lipsi atributul originalității.
„Împrejurarea că termenul de „plagiat” a fost pentru prima dată definit prin legea nr. 206/2004, respectiv printr-un act normativ ulterior anului 2000, nu prezintă relevanță în speța de față.
Ceea ce trebuie verificat și analizat sunt standardele și exigențele impuse de legea în vigoare la data susținerii tezei de doctorat, indiferent dacă acestea făceau sau nu referire la acest termen.
Or, la nivelul anului 2000, în vigoare era HG nr. 37/1999 care reglementa organizarea și desfășurarea doctoratului, care în art. 22 prevedea în mod expres că „teza de doctorat trebuie să conţină elemente de originalitate specifice domeniului abordat, precum şi modalităţi de validare ştiinţifică a acestora sau de recunoaştere valorică în domeniul artelor”.
Textul venea să dea conținut scopului activităţii de cercetare-dezvoltare, ce constă în dezvoltarea cunoştinţelor ştiinţifice şi generarea de noi cunoştinţe, astfel cum reiese acesta din art. 1 alin. (2) – HG nr. 37/1999 care statua că: „Doctoratul este forma cea mai înaltă de organizare a învăţământului superior, bazându-se pe cercetarea ştiinţifică şi creaţia artistică de valoare”, acest scop putând fi atins doar prin crearea unor opere originale”, se arată în motivarea CAB consultată de ziare.com.