FILMUL EVZ: Zi de instrucţie

FILMUL EVZ: Zi de instrucţie

Prima zi de muncă a unui poliţist novice se dovedeşte a fi una plină de surprize deconcertante.

Rolul principal din acest film i-a adus lui Denzel Washington un Premiu Oscar şi o nominalizare la Globul de Aur. Ethan Hawke, partenerul său în film, a fost de asemenea apreciat, fiind nominalizat la Oscar. Pentru a reda cât mai veridic atmosfera de pe străzile americane dominate de traficanţii de droguri, regizorul Antoine Fuqua a reuşit să obţină dreptul de a filma chiar în zona numită Imperial Courts din Los Angeles. A fost pentru prima dată când gangsterii au permis pătrunderea camerelor de filmare în fieful lor. Înainte ca Fuqua să se implice în proiect, David Guggenheim fusese ales regizor. Acesta i-a vrut în rolurile principale pe Samuel L. Jackson şi pe Matt Damon. Filmul urmăreşte prima zi din viaţa de poliţist a lui Jake Hoyt (Ethan Hawke), un novice care urmează să fie pregătit de detectivul Alonzo Harris (Denzel Washington), ofiţer cu vechime în Departamentul Narcotice. Hoyt descoperă însă că acela care l-ar fi putut ajuta să avanseze în carieră are metode de lucru îndoielnice, în care linia dintre legalitate şi corupţie este foarte subţire. Credinţa acestuia în victoria legii s-a erodat în urmă cu ceva timp ca urmare a misiunilor la care a participat în cartierele în care, dacă acţionezi după lege, poţi fi ucis pe loc. 22.00 - TCM <iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/caqE0DY5t_8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News