Femeia care a acuzat trupele lui Gaddafi de viol a ajuns în România. "Am fost legată, au urinat pe mine și m-au violat"

Femeia care a acuzat trupele lui Gaddafi de viol a ajuns în România. "Am fost legată, au urinat pe mine și m-au violat"

Femeia care a avut curajul să acuze public trupele loiale lui Muammar Gaddafi, liderul Libiei, că au abuzat-o a ajuns, aseară, la Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara. Eman al-Obeidy, femeia care a povestit ziariştilor străini din Tripoli cum a fost violată de soldaţi din trupele lui Gaddafi, va sta la Timişoara aproximativ şase luni, până i se va găsi o ţară de adopţie unde să poată trăi în siguranţă.

Postul de televiziune CNN a anunţat, ieri, că Eman al-Obeidy a părăsit Libia împreună cu tatăl său, însoţită de un reprezentant al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi. Pe 26 martie 2011, Eman al-Obeidi, în vârstă de 29 de ani şi absolventă de Drept, a intrat în restaurantul hotelului Rixos din Tripoli unde erau cazați jurnaliștii internaționali pentru a le povesti ororile la care a fost supusă de către soldații lui Gaddafi. Potrivit acesteia, trupele libiene loiale lui Gaddafi au bătut-o şi au violat-o în grup, din cauză că era din Benghazi, unde se afla conducerea rebelilor. Potrivit femeii, timp de mai multe zile, nu mai puțin de 15 militari au bătut-o şi violat-o. „Ei spun că noi toţi suntem libieni şi că suntem un singur popor”, a strigat femeia atunci când a ajuns în hotelul plin cu jurnalişti străini. „Dar uitaţi-vă ce mi-au făcut oamenii lui Gaddafi”, a continuat, arătând o vânătaie pe faţă, o cicatrice mare pe coapsă, câteva zgârieturi adânci pe gambă şi semne care păreau să arate că a avut mâinile şi picioarele legate, relata, în martie, New York Times. Femeia a povestit că, timp de 2 zile, soldații au legat-o, au defecat și urinat pe ea și au violat-o. „M-au înjurat şi m-au filmat. Am fost legată”, i-a mai spus femeia lui Michael Georgy, ziarist Reuters, singurul care, la momentul respectiv, a reuşit să stea de vorbă cu ea ceva mai mult timp. În câteva clipe, echipa de securitate a hotelului și soldații colonelului Gaddafi au dat buzna în hol, încercând să o imobilizeze. Două femei i-au pus pe cap un sac, iar soldații îi țineau mâinile strâns la spate. Adepții lui Gaddafi încercau să înăbușe fiecare gest al femeii, care a continuat să își spună povestea în fața camerelor pornite de jurnaliștii stupefiați. A fost scoasă din hotel cu forța, iar cei care încercau să o apere au fost înlăturați brutal. Imaginile cu femeia strigând acuzațiile de agresiune și viol, înconjurată de bărbați care îi pun mâna la gură, în încercarea de a o readuce la tăcere, au făcut înconjurul lumii, devenind vocea victimelor unui regim opresiv. <IFRAME height=349 src="http://www.youtube.com/embed/-NovIW_H8hA" frameBorder=0 width=628 allowfullscreen></IFRAME> Declaraţia femeii a dărâmat practic un tabu, pentru că până la ea nicio femeie nu a mai avut curajul să denunţe atrocităţile de natură sexuală comise de trupele de securitate. A reuşit până la urmă să fugă din Libia, a ajuns în Tunisia, unde a îmbrăcat costumul berberilor, pentru a nu fi recunoscută, şi a ajuns în Qatar, de unde a continuat traseul spre România, asistată de UNHCR.  <iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/eOustGJyArU" height="349" width="628"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News