Familia tânărului de 25 de ani care a murit la spitalul din Buzău a cerut amânarea necropsiei
- Andreea Răzmeriță
- 7 ianuarie 2026, 15:10
Sursa foto: Captură videoNecropsia tânărului de 25 de ani care a decedat în Secția de Ortopedie a Spitalului Județean Buzău, în timp ce aștepta o operație la femur, a fost amânată cu o zi la cererea familiei, a declarat Adriana Bunilă, purtătorul de cuvânt al SJU Buzău.
Necropsia a fost amânată pentru participarea unui medic expert al familiei
Decizia amânării necropsiei tânărului de 25 de ani, decedat în Secția de Ortopedie a SJU Buzău, a fost luată pentru ca un legist desemnat de familie să poată participa la procedură. Serviciul Județean de Medicină Legală Buzău a aprobat solicitarea pentru a asigura transparență.
Necropsia va fi efectuată pe 8 ianuarie, după discuțiile purtate cu medicul expert parte. Autoritățile precizează că există o anchetă penală în curs, iar familia nu a depus până în prezent nicio petiție la SJU Buzău.
Familia tânărului protestează în fața spitalului din Buzău
Rude și prieteni ai tânărului care a murit s-au adunat în fața Spitalului Județean de Urgență Buzău, unde polițiști și jandarmi intervin pentru a face culoar ambulanțelor. Managerul spitalului, Sorin Pătrașcu, a anunțat deschiderea unei anchete interne, iar necropsia urma să fie realizată cu participarea unui expert criminalist de la Poliție.

Spitalul de Urgență Buzău. Sursa foto: Facebook
Gabriel, în vârstă de 25 de ani, era pasager într-un autoturism implicat într-un accident frontal pe DN 10, în localitatea Vernești, pe 2 ianuarie. În urma coliziunii, mai multe persoane au fost rănite, iar Gabriel a suferit o fractură de femur și a fost internat la SJU Buzău, fiind programat pentru operație luni.
Tânărul de 25 de ani a murit pe patul de spital
Potrivit informațiilor oficiale, starea tânărului s-a deteriorat brusc, iar acesta a decedat pe patul de spital. Cauzele exacte ale morții vor fi stabilite în urma necropsiei și a investigațiilor medicale.
Zeci de persoane s-au adunat marți în curtea Spitalului Județean de Urgență Buzău pentru a protesta după decesul tânărului, rănit într-un accident rutier cu trei zile înainte. Protestatarii, majoritatea prieteni și apropiați ai victimei, au cerut explicații și tragerea la răspundere a celor considerați responsabili.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.