EXPLOZIE la un restaurant din Câmpulung Moldovenesc. Două femei au MURIT, alte două sunt rănite

EXPLOZIE la un restaurant din Câmpulung Moldovenesc. Două femei au MURIT, alte două sunt rănite

Două femei au murit, iar alte două au fost rănite în timpul unei explozii produse duminică dimineaţa în bucătăria unui restaurant situat la intrarea în municipiul Câmpulung Moldovenesc, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit acestuia, deflagraţia, urmată de incendiu, a afectat întregul restaurant, cauza probabilă fiind o acumulare de gaze de la buteliile din bucătăria restaurantului.

Pompierii militari din Câmpulung Moldovenesc sosiţi la faţa locului au stins incendiul din bucătărie şi au identificat patru victime ale exploziei, o femeie de 42 de ani decedată şi alte trei femei cu vârste de 21, 23 şi 42 de ani, care au suferit arsuri de gradul I, II şi III precum şi multiple leziuni.

Toate victimele erau angajate ale restaurantului, trei lucrau în bucătărie şi una în sala de mese.

Două femei rănite au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

O a doua femeie care suferise arsuri de gradul I, II şi III şi fusese adusă la SJU Suceava a murit. Cea de a treia victimă cu arsuri este internată în secţia de chirurgie a SJU Suceava.

O femeie a murit, iar alte trei au fost rănite în timpul unei explozii produse duminică dimineaţa în bucătăria unui restaurant situat la intrarea în municipiul Câmpulung Moldovenesc, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit acestuia, deflagraţia, urmată de incendiu, a afectat întregul restaurant, cauza probabilă fiind o acumulare de gaze de la buteliile din bucătăria restaurantului.

Potrivit lui Alin Găleată, în interiorul restaurantului s-ar fi aflat la momentul exploziei şi cinci cetăţeni moldoveni. Aceştia s-au aruncat la pământ în momentul exploziei şi doar doi dintre ei au fost răniţi uşor, prezentând câteva zgârieturi provocate de cioburile rezultate din deflagraţie.

Cetăţenilor moldoveni li s-au asigurat îngrijiri medicale de personalul medical aflat la faţa locului, ei refuzând să fie transportaţi la spital. Maşina acestora a fost avariată în urma deflagraţiei, parbrizul fiind spart.

Ne puteți urmări și pe Google News