Exclusiv. Cioloș, „iepurele" aruncat de useriști să-și frângă gâtul? „E o joacă penibilă”. VIDEO

Exclusiv. Cioloș, „iepurele" aruncat de useriști să-și frângă gâtul? „E o joacă penibilă”. VIDEO Sursa foto: Razvan Valcaneantu

Podcastul EVZ-Play găzduit de Robert Turcescu a discutat în ediția sa de marți, Contrapunct EVZ, despre soluțiile care ar putea rezolva încâlcita și prelungita criză politică. Liberala Adriana Săftoiu a oferit informații din interior despre strategia adoptată de PNL în relația sa cu USR, despre raporturile de forță dintre cele două partide, dar și de influența președintelui Klaus Iohannis în deciziile strategice ale liberalilor.

„Nu e o scenetă foarte veselă. Pot să înțeleg că Cioloș s-a propus la Cotroceni. Problema e că dl. Cioloș și-a dat seama că nu poate forma o majoritate (n.r. - parlamentară)", a explicat Adriana Săftoiu.

Săftoiu: „Și PNL și USR sunt în etapa ne arătăm mușchii"

Rugată de jurnalistul Mirel Curea să comenteze o informație venită pe surse, potrivit căreia USR îl lasă în față în mod deliberat pe Dacian Cioloș tocmai ca să ajungă la un eșec, analistul politic a comentat: „Cei de la USR vor să-l compromită? E o joacă penibilă, se compromit și pe ei ca partid. Orice pierdere de imagine pe care o are liderul unui partid se răsfrânge asupra partidului".

Klaus Iohannis, Cătălin Drulă, Dan Barna

Cât despre influența șefului statului la nivelul strategiei liberalilor - care miercuri au anunțat că nu vor vota -, invitata a comentat astfel: „Tot ce s-a întâmplat din momentul desemnării de către președinte a domnului Cioloș te face să ridici sprânceana. Pe de o parte PNL ține cont întotdeauna de opinia președintelui când face mișcări strategice. Firesc ar fi fost să-l susțină pe domnul Cioloș, desemnat de președinte. Jocul e neutru, poate cine știe, se reface guvernarea. Dacă se merge pe guvern minoritar cu PSD să-i susțină din umbră, țara e pierdută. Și PNL și USR sunt în etapa ne arătăm mușchii".

Ne puteți urmări și pe Google News

USR să înțeleagă un concept foarte important: compromisul"

În altă ordine de idei, Adriana Săftoiu a criticat abordarea premierului Florin Cîțu, care deși promisese că se va consulta cu USR în cazul demiterii miniștrilor acestui partid - fost membru al coaliției -, nu a făcut-o. „Vă asigur că dacă premierul era de la USR și ar fi schimbat un ministru PNL fără să se consulte cu PNL, PNL s-ar fi comportat la fel de radical.

Dar mă uit și la USR. Știi că e un punct sensibil cu Stelian Ion și tot cu Stelian Ion vii la Justiție și cu Ioana Mihăilă? Va fi foarte greu dacă nu înțeleg un concept foarte important: compromisul. Să nu uite că opusul compromisului e dictatura. Dacă PNL și USR nu încep să se comporte ca niște partide mature, dacă refac guvernarea în două săptămâni mor. Dar nici cu PSD lucrurile nu vor merge înainte", a conchis liberala.

Ediția integrală a emisiunii poate fi vizionată aici:

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro