Vine în Țara Românească, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brâncoveanu și a Mitropolitului Antim Ivireanu, când viața bisericească și culturală a Țării Românești era la apogeu și se stabileste la Mănăstirea Dălhauti.

Timp de 20 de ani, cât este stareț la Dălhăuți, Cuviosul Vasile strânge în jurul său o obște de peste 40 de călugări sihaștri.

Apoi, urmat de 12 ucenici, călugări ruși și români, se retrage în Munții Buzăului, la Poiana Mărului, unde, prin 1730-1733, înființează un așezământ monahal în care viața de fiecare se desfășura în rugăciune și muncă, după tipicul Sfântului Munte Athos.

Cuviosul Vasile a trăit în curăție sufletească și a fost practicant al rugăciunii inimi deprinzându-i și pe ucenicii săi cu chemarea neîncetată a numelui lui Hristos și a lăsat și scrieri în acest sens, predoslovii la unele opere ale părinților Bisericii.

A fost îndrumător al așezămintelor monahale din zona Buzăului și Vrancei.

Nu în ultimul rând trebuie amintit că a fost părintele duhovnicesc al Sfântului Paisie de la Neamț pe care l-a și tuns în monahism în anul 1750.

Cuviosul Vasile și-a dat sufletul în mâinile Domnului în anul 1767, lăsând în urmă numeroși ucenici.

Datorită vieții sfinte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 4-5 martie 2003, a hotărât ca starețul de la Poiana Mărului să fie trecut în ceata Cuvioșilor Părinți purtători de Dumnezeu și să fie cinstit la data de 25 aprilie, zi în care a trecut la Domnul.