Consultări la Cotroceni. PNL prelungește criza politică. Florin Cîțu exclude o nouă guvernare alături de USR

Consultări la Cotroceni. PNL prelungește criza politică. Florin Cîțu exclude o nouă guvernare alături de USR Sursa foto: EVZ

PNL nu a propus nici un premier la consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis. Liberalii exclud și orice colaborare cu USR pentru a forma un nou guvern.

PNL mizează pe prelungirea crizei politice și menținerea la putere a guvernului interimar, condus de Florin Cîțu, până când va reuși să consitutie o majoritate în Parlament. Abia atunci, a declarat președintele PNL, Florin Cîțu, liberalii îi vor prezenta o propunere de premier șefului statului.

Florin Cîțu, a anunțat că PNL nu a propus nici un premier la consultările de la Cotroceni. El a precizat că în acest moment PNL nu poate să constituie o majoritate și de aceea a decis să nu propună un nume de premier.

„PNL a spus foarte clar că în acest moment nu avem majoritate. Nu am avansat o propunere de premier. I-am spus președintelui că s-a conturat o majoritate votată în Parlament PSD – USR - AUR... Vreau să-i asigur pe toți românii că PNL și UDMR își va face datoria și va administra această perioadă dificilă prin care trece România”, a declarat Florin Cîțu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Florin Cîțu se cramponează de putere

PNL a exclus orice colaborare viitoare cu USR pentru refacerea coaliției de guvernare. Florin Cîțu a declarat că forurile de conducere ale PNL au decis  să rupă colaborarea cu USR pentru că acest partid a votat moțiunea de cenzură împotriva guvernului său. Declarațiile lui Florin Cîțu arată că PNL, care a pierdut majoritatea în parlament, nu va renunța la putere și se va menține prelungind mandatul interimar al acestui guvern.

„În acest moment, noi vom gestiona această perioadă și vom găsi soluția pentru guvernare și români. Era foarte simplu ca USR să nu voteze cu PSD și AUR. PNL a avut un congres și a ales o conducere. Cine vine cu o astfel de propunere (n. red. de a nu lăsa președintele PNL să fie premier) la negocieri, nu vrea să guverneze. Nimeni nu poate spune PNL ce să facă”, a spus Florin Cîțu.

Punctul de vedere al PNL contravine inclusiv deciziei CCR conform căreia, un premier demis prin moțiune de cenzură nu mai poate fi nominalizat pentru a doua oară la conducerea guvernului.

În aceste condiții este de așteptat ca această criză politică să se prelungească, inclusiv cu acordul președintelui Klaus Iohannis, dacă acesta nu va face o nominalizare de premier.