Europa Centrală și de Est se prăbușește sub criza economică. Populația rezistă greu în fața scumpirilor

Europa Centrală și de Est se prăbușește sub criza economică. Populația rezistă greu în fața scumpirilor Sursa: Pixabay

Criza economică îi afectează pe cetățenii statelor din Europa de Est care sunt nevoiți să strângă cureaua pe măsură ce inflația crește.

Milioane de europeni din statele foste comuniste se confruntă cu mari probleme financiare din cauza inflației care crește accelerat. Este o consecinţă a tensiunilor de-a lungul lanţurilor de aprovizionare, a condiţiilor de pe piaţa muncii şi a presiunilor pentru majorarea salariilor din economie. Pe de altă parte, autoritățile statelor din regiune nu reușesc să găsească măsurile necesare pentru a-și proteja cetățenii de această criză.

O analiză publicată de Reuters arată care sunt problemele cu care se confruntă cetățenii din statele Europei Centrale și de Est.

Analiza pentru Europa Centrală și de Est

Matei Susnea bate străzile din Bucureşti în căutarea unui brad de Crăciun pe care să şi-l permită, însă, în condiţiile în care preţurile la produsele zilnice au crescut, se teme că în acest an el şi familia sa vor trebui să renunţe la brad, transmite Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News

La fel ca alte milioane de persoane, acest bucureştean de 42 de ani care lucrează în construcţii resimte efectele unei inflaţii care creşte accelerat în Europa Centrală şi de Est, o consecinţă a tensiunilor de-a lungul lanţurilor de aprovizionare, condiţiilor de pe piaţa muncii şi presiunilor pentru majorarea salariilor.

În medie, preţurile la produsele de bază în regiunea CEE înregistrează cea mai puternică creştere din ultimul deceniu, de aproximativ 7% în ritm anual şi în unele cazuri chiar mai mult. De exemplu, în Bucureşti, brazii de Crăciun sunt cu 20% până la 30% mai scumpi.

„O sută de lei este prea mult pentru mine acum. Să găseşti un brad frumos în acest an pare din ce în ce mai puţin probabil”, spune Matei Susnea.

Băncile par încrezătoare că prețurile se vor stabiliza

Băncile centrale din regiune, care, începând din luna iunie, au fost în fruntea Uniunii Europene când vine vorba de creşterea dobânzilor, par încrezătoare că o spirală de creştere a preţurilor poate fi evitată. Însă, ca o dovadă a ceea ce economişti numesc efectele de runda a doua în inflaţie, salariile au început deja să crească, iar angajatorii şi consumatorii încep să îşi ajusteze comportamentul.

„Punctul de vedere oficial este că mulţi factori care stimulează inflaţia sunt temporari, dar dacă direcţia inflaţiei devine una înrădăcinată atunci va apărea un proces de tip profeţie auto-îndeplinită şi mă tem că suntem deja în acest ciclu. Cred că anul viitor angajatorii vor trebui să majoreze salariile cu o medie de două cifre. Aceasta are legătură şi cu situaţia de pe piaţa muncii”, spune Sandor Baja, manager de personal la firma de recrutare Randstad din Ungaria.

sursa: Arhiva EVZ

Prețurile sunt în creștere în Cehia

În Cehia, o cincime dintre angajaţi intenționează să-şi schimbe locul de muncă dacă salariile nu vor ţine pasul cu preţurile. O arată un sondaj  din luna noiembrie efectuat de agenţia STEM/MARK. În paralel, companiile industriale vor majora preţurile cu peste 5% anul viitor, arată un studiu din luna octombrie.

Cele mai recente date arată că rata inflaţiei în CEE este de aproximativ 7%. În Polonia aceasta este la ce mai ridicat nivel din ultimele două decenii, iar în Cehia și România la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani. Inflația se situează la maximul ultimilor 14 ani în Ungaria.

Prognozele băncilor centrale arată că anul următor inflaţia medie în cele patru ţări din CEE se va apropia de 6%, cel mai ridicat nivel de după criza financiară din 2008.

James Reilly, analist la Capital Economics prognozează că presiunile inflaţioniste din Europa de Est vor rămâne la un nivel ridicat până în 2023. Iar alimentele vor adăuga un punct procentual suplimentar în 2022. Viitoarele majorări de dobândă vor avea un efect de calmare, spune James Reilly, însă bugetele cu cheltuieli mari, în special în Polonia şi Ungaria, ar putea crea noi presiuni.

Sursa foto: EVZ

Inflația afectează Polonia

Economiştii polonezi consideră că reducerile de taxe la benzină, gaze naturale şi electricitate propuse de guvernul de la Varșovia vor diminua vârful de inflație la începutul lui 2022. Dar politica acordării unor sume către gospodării ar putea duce la o inflaţie majorată la finele anului următor. de altfel, pentru mulți cumpărători polonezi, modificarea preţurilor este deja vizibilă.

„Este mai vizibilă la cumpărăturile de zi cu zi. Legume, fructe şi alte produse zilnice. Atunci când merg la magazin şi cumpăr ceea ce cumpăr de obicei, în loc de 150 de zloţi acum plătesc 200 de zloţi”, afirmă Izabela Sarnocinska, din Varşovia.

Sursa: Arhiva EVZ

Tsursa foto. EVZ

Ungaria a majorat salariul minim

În Ungaria, premierul Viktor Orban se pregăteşte de alegeri foarte strânse anul viitor. De aceea a majorat salariul minim cu aproape 20%. Banca Naţională a recunoscut că inflaţia se repercutează dinspre preţurile la energie şi combustibili spre produsele procesate.

Într-o piață din Budapesta, cumpărătorii spun că sunt nevoiți să cheltuie 100.000 de forinţi (310 dolari) pe lună, pentru alimente de strictă necesitate. Suma reprezintă două treimi dintr-o pensie medie.

„Nu am calculat exact cu cât s-au scumpit, dar tot ce ştiu este că îmi permit mai puţine decât înainte pentru aceiaşi bani”, spune o pensionară de 62 de ani.