Ești ceea ce mănânci! Mihaela Bilic ne învață cum să evităm mâncatul emoțional, trambulina spre obezitate. VIDEO

Ești ceea ce mănânci! Mihaela Bilic ne învață cum să evităm mâncatul emoțional, trambulina spre obezitate. VIDEOSursa foto: Arhiva EvZ

Anxietatea, lipsa poftei de viață, blazarea, depresia, crizele personale, stresul și ritmul galopant al vieții de zi cu zi sunt câteva dintre cauzele care explică luarea în greutate, care necontrolată poate duce la obezitate și bolile grave asociate acesteia. Medicul nutriționist Mihaela Bilic, invitata de marți în platoul EVZ, a explicat felul în care putem asculta glasul corpului nostru evitând mâncatul pe sistem nervos, cum se spune popular.

Invitata jurnaliștilor Robert Turcescu și Mirel Curea a avertizat că mulți români confundă senzația de foame – o senzație artificială - cu lipsa unor bucurii personale. Confuzia este întreținută de ritmul de viață agitat și deseori haotic în care trăim, care face și mai dificilă diferențierea între pofta de mâncare reală și cea indusă de stres, pe sistem nervos.

„Hrăniți-vă dorințele cu altceva"

Mâncarea ca o formă de compensație este cauza subliminală a multor cazuri de obezitate. „Ne ascundem în spatele mâncării, este antidotul emoțiilor negative. Hrăniți-vă dorințele cu altceva. Să ne întrebăm care ne sunt cu adevărat valorile", a atras atenția Mihaela Bilic. Aceasta recomandă să ne ascultăm foarte atent vocea interioară, care ne spune cu mare acuratețe când ne este cu adevărat foame și când doar simțim nevoia să compensăm prin mâncare o nereușită, o situație de stres prelungit, plictiseala sau chiar depresia.

Bilic: Să ne uităm atent la cum mănâncă un copil

Invitata a subliniat că omul se refugiază mult prea des în mâncare, ca o compensație pentru neîmplinirea altor dorințe sau nevoi personale. Iată principalul inamic care ne duce la o foame necontrolată și ca efect la îngrășare. „Foamea corpului își cere drepturile, dar există feluri de mâncare împotrivă lăcomiei, scoicile de exemplu sau creveții (...) Așteaptă disciplinat momentul în care te poți bucura în mod autentic de mâncare".

Mihaela Bilic. Sursa: Facebook

Aceasta a recomandat, fie și ca experiment, să încercăm să mâncăm cu bețișoarele ca asiaticii pentru a observa cum ne putem sătura chiar cu porții mici, dar pe care le savurăm cu adevărat. De asemenea, Mihaela Bilic ne recomandă să fim foarte atenți la felul în care mănâncă un copil, fiindcă el știe cel mai bine cât de mare e porția de care are nevoie. De asemenea, copilul identifică perfect preparatele care îi fac bine.

Ediția completă a emisiunii poate fi vizionată aici:

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro
Ne puteți urmări și pe Google News