Elon Musk se duce cu Tesla în Rusia. Miliardarul vrea să se extindă și în Europa

Elon Musk se duce cu Tesla în Rusia. Miliardarul vrea să se extindă și în Europa

Antreprenorul Elon Musk a anunțat că printre planurile sale se numără și deschiderea unei linii de producție Tesla și în Rusia, în viitorul apropiat.

Elon Musk (49 de ani), CEO-ul Tesla, vrea să se extindă și va ajunge și pe piața auto din Rusia. Acolo unde antreprenorul din Africa de Sud vrea să deschisă o fabrică. Compania sa deține deja linii de producție în Statele Unite ale Americii (SUA) și China, este aproape de a deschide una și în Germania, iar o țintă foarte importantă este reprezentată de Rusia.

Elon Musk, anunț despre planurile de extindere în Rusia

„Cred că suntem aproape de a stabili o prezență Tesla în Rusia și cred că ar fi minunat. În timp vom căuta să avem fabrici în alte părți ale lumii, potențial Rusia la un moment dat”, a anunțat Elon Musk în cadrul unui mesaj video transmis la un eveniment online ce s-a desfășurat în Rusia.

Elon Musk deține și funcția de CEO al contractorului guvernului SUA Space Exploration Technologies și a vorbit despre un dialog mai amplu între Washington și Moscova. „Există mult talent și energie în Rusia. Sperăm că această energie va continua în viitor și aș dori să încurajez oamenii să se străduiască să facă viitorul mai bun decât trecutul și să fie optimisti”, a mai afirmat Musk în respectivul mesaj ce a fost transmis video.

Elon Musk a decis să mărească prețurile la mașinile electrice pe care le produce Tesla

Altfel, Tesla mărit recent prețul modelelor sale Long Range, Standard Range Plus și Model Y Long Range cu 500 de dolari. Conform unui anunț publicat pe site-ul producătorului de mașini electrice.

Cel mai mic preț la Model 3 Standard Range Plus a ajuns la valoarea de 39.990 de dolari, în timp ce modelul 3 Long Range AWD a ajuns să coste acum suma de 48.990 de dolari.

Modelul său Y Long Range AWD are acum un preț de 51.990 USD, comparativ cu 51.490 USD atât cât valora înainte de majorarea dictată de Elon Musk, conform news18.com.

Ne puteți urmări și pe Google News