Elicopterele SMURD pot zbura din nou. Ele au fost oprite la sol după tragedia aviatică de la Siutghiol. Prima misiune are loc tot în judeţul Constanţa

Elicopterele SMURD pot zbura din nou. Ele au fost oprite la sol după tragedia aviatică de la Siutghiol. Prima misiune are loc tot în judeţul Constanţa

Elicopterele SMURD pot zbura din nou, ele fiind oprite la sol după accidentul aviatic de la Siutghiol, judeţul Constanţa, petrecut în data de 15 decembrie şi în urma căruia patru persoane şi-au pierdut viaţa.

"După finalizarea procedurilor de verificare tehnică la sol și în zbor a celor 9 aeronave EC 135, de tipul celui implicat în accidentul aviatic din data de 15 decembrie a.c., conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență și a Inspectoratului General de Aviație al MAI l-au informat pe viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, care a aprobat această decizie de reluare a zborurilor", se arată într-un comunicat transmis de MAI.

Expertiza efectuată de reprezentanții fabricanților Airbus Helicopters Germania și Turbomeca Franța a arătat că "nu există indicii care să suspecteze vreo cauză tehnică generatoare sau contributoare la producerea accidentului și din punct de vedere tehnic nu există motive pentru oprirea elicopterelor EC-135 la sol", se mai arată în comunicat.

O primă misiune a elicopterelor SMURD are loc în judeţul Constanţa, pentru a aduce la spitalul Marie Curie din București o fetiță de 1 an și 3 luni cu insuficiență renală cronică.

Elicoptere SMURD au fost oprite la sol după accidentul aviatic de la Siutghiol. Pe 15 decembrie, un elicopter SMURD s-a părbuşit în Lacul Siutghiol, iar toţi cei patru membri ai echipajului, pilotul Petre Cătuneanu, copilotul Ginel Claudiu Crăcănel, medicul Laura Vizireanu şi asistenta Camelia Harton.

Ne puteți urmări și pe Google News