Mărturisesc că m-a revoltat interviul pe care Sorin Ovidiu Vîntu i l-a acordat domnului Ion Cristoiu, miercuri seară, pe B1TV.

A fost prea mult pentru mine să-l aud vorbind despre "jegul" din presa românească pe cel care considera Realitatea TV, pe vremea când era patronul ei, drept un automobil care trebuie să răspundă prompt la comenzi. Grimasa de dezgust de pe chipul său, în momentul în care a rostit cuvântul "jeg", studiată şi amplificată de tonul ridicat al vocii sale, a fost de o ipocrizie strigătoare la cer. Din păcate, Sorin Ovidiu Vîntu nu bate deloc câmpii. Ştie ce vorbeşte, pentru că în jurul său au roit în permanenţă multe persoane care pot fi catalogate astfel. Pe mulţi dintre ei îi găsiţi în stenogramele din dosarele penale ale patronului. Am văzut atunci cu cât servilism îl tratau pe cel care le-a cumpărat conştiinţele cu bani grei. Pe aceştia, Vîntu i-a ţinut strâns în lesă. I-a controlat la unghiuţe şi batistuţe, pe care, de multe ori, n-au mai avut timp să le scoată din buzunare, sub avalanşa de comenzi ale patronului. Deşi are dreptate, nu Sorin Ovidiu Vîntu este cel îndreptăţit să dea lecţii de moralitate şi deontologie a profesiei de jurnalist. Jegul din presa românească i se datorează cu vârf şi îndesat. El a consacrat aceste practici pe care acum le blamează public. El este unul din părinţii "ziaristului- vidanjor". Am constatat încă o dată că SOV a rămas acelaşi personaj care-şi umileşte fără să clipească oamenii cu care a lucrat. A făcut-o erijându-se în purtătorul de cuvânt al ziariştilor de la Realitatea TV. Din această postură a anunţat publicul telespectator că aceştia îl urăsc pe Traian Băsescu mai mult decât el. La fel ca Ceauşescu, care a convocat mitingul de pe 21 decembrie 1989, SOV are impresia că este iubit de poporul de la Realitatea TV. Ca să nu mai vorbim de faptul că Vîntu îi percepe pe acei ziarişti ca pe o masă de manevră, decerebrată, care urăşte la comandă. Obişnuit cu fostele sale slugi, care iubeau atât de mult banii încât puteau să urască contra-cost, a ajuns să creadă că toţi ziariştii Realităţii sunt la fel. Sunt convins că mulţi dintre cei care au lucrat sub "regimul Vîntu" la Realitatea TV au acceptat tratamentul la care au fost supuşi de patron nu din dragoste pentru acesta, ci pentru că actuala criză economică le-a redus drastic şansele de a-şi găsi un loc de muncă, într-un loc în care patronii nu-i tratează ca pe nişte suburi ale automobilului personal. Ce nu înţelege Vîntu este că mulţi dintre foştii săi angajaţi au suficiente motive să-l urască, pentru că i-a umilit în repetate rânduri. A făcut-o şi în ultima apariţie televizată, afirmând, cu un aer de superioritate, că el n-ar fi difuzat celebra casetă cu Traian Băsescu şi băieţelul, în timpul emisiunii. Cu alte cuvinte, el nu coboară în mocirlă. Plăteşte oameni ca să o facă. Iar aceştia sunt capabili de orice în goana după rating, pe când el este un deontolog. Ca şi cum nu ar fi fost suficientă această declaraţie, elitistul Vîntu a anunţat că nu se uită la televiziu nile de ştiri, pentru că-l deprimă atmosfera prăpăstioasă şi negativismul pe care-l propagă. Altfel spus: le-a cerut subalternilor să facă lucruri pe care el le dispreţuieşte sincer. N-am înţeles de ce a ales să iasă public într-un moment delicat pentru Realitatea TV, dacă nu mai este proprietarul postului? Ca să-i plătească o poliţă lui Sebastian Ghiţă? Ca să-l ajute pe Elan Schwartzenberg în războiul cu acesta? E foarte posibil. Dacă şi-a propus să-l sprijine pe noul patron al Realităţii TV, a eşuat. Efectul declaraţiilor sale televizate ar putea fi chiar contrar. Dincolo de acest aspect, acuzaţia că Sebastian Ghiţă a fost pus de SRI să facă o televiziune pe ruinele Realităţii TV a fost lansată doar pentru a acredita ideea că cine semnează cu Ghiţă este doar o unealtă a serviciilor. O altă dovadă a "respectului" cu care îi tratează Sorin Ovidiu Vîntu pe jurnalişti.