După 0-0 cu Chelsea, CFR Cluj nu a fost în stare s-o bată pe Oţelul

După 0-0 cu Chelsea, CFR Cluj nu a fost în stare s-o bată pe Oţelul

CFR Cluj nu a reuşit să obţină ieri, la Galaţi, decât un punct din confruntarea cu Oţelul, scor 1-1, prilejuindu-le astfel moldovenilor să se compare cu englezii de la Chelsea Londra, formaţie în compania căreia "ceferiştii" au remizat miercuri, în grupele Ligii Campionilor.

Pe o ploaie torenţială, oaspeţii au deschis scorul prin Gabriel Mureşan (19), după o lovitură liberă executată de „magicianul“ Culio. Peste numai două minute, elevii lui Petre Grigoraş au restabilit egalitatea, graţie unui autogol al lui Panin, cel care l-a învins pe Stăncioiu din careu, după o centrare a lui Sălăgean. În minutul 67, ardelenii au cerut penalty la duelul dintre Peralta şi Iorga, dar arbitrul Tiberiu Lajos a preferat să nu intervină. Mesaje xenofobe pe autocarul ardelenilor > Maurizio Trombetta a bifat ieri al şaselea joc oficial fără înfrângere ca antrenor al ardelenilor. Înlocuitorul lui Ioan Andone pe banca tehnică a CFRului a triumfat în primele trei partide, iar pe celelalte trei le-a încheiat la egalitate. > În seara dinaintea jocului, autocarul formaţiei clujene a fost atacat de un grup de suporteri ai moldovenilor. Fanii gălăţeni au scris pe autovehicul mesaje de natură xenofobă, precum „Afară cu ungurii din ţară“. Acestea au fost şterse ieri, la un service auto. „Sunt şocat de ceea ce s-a întâmplat! Nu mă gândeam că tot oraşul poate fi făcut de râs în asemenea hal!“, a spus Marius Stan, director general la Oţelul.

Nu este prima oară când asupra fanilor şi a echipei din Cluj se abat scandări de acest gen. La meciul de campionat cu Steaua, suporterii echipei din Ghencea au avut „dedicaţii“ identice pentru trupa condusă de Arpad Paszkany. Atitudinea este încurajată în Ghencea de Gigi Becali, care spune ori de câte ori are ocazia: „CFR este echipa ungurilor!“. "M-a luat durerea de cap când am văzut ce jucători au pe banca de rezerve cei de la CFR Cluj şi pe cine avem noi! Mă bucur că nu am pierdut." - Petre Grigoraş, antrenor la Oţelul Galaţi ECOURI „Juan «Draculio» Culio i-a terorizat pe oaspeţi“

La fel ca şi Steaua, CFR Cluj nu s-a simţit prea bine după cea de-a doua rundă din grupele Ligii Campionilor. Dacă formaţia din Ghencea a fost aproape de a fi învinsă acasă de CS Otopeni (1-1), „feroviarii“ ardeleni au condus la Galaţi, dar un autogol al lui Panin i-a împiedicat să plece acasă cu toate cele trei puncte. Remiza dintre CFR Cluj şi Chelsea produce încă ecouri în presa engleză. Ier, publicaţia „The Independent“ l-a comparat pe tehnicianul londonezilor, Luiz Felipe Scolari, cu actorul Gene Hackman „blocat pe platoul de filmări al unui film cu vampiri“. „Juan «Draculio» Culio i-a terorizat pe oaspeţi“, a completat ziarul britanic, care l-a numit pe patronul „feroviarilor“, Arpad Paszkany, „stăpânul local al moşiei“.

0 este numărul înfrângerilor suferite de CFR Cluj în deplasare, în istoria confruntărilor cu Oţelul. Bilanţul consemnează patru victorii ale „feroviarilor“ şi o remiză LIGA I OŢELUL GALAŢI - CFR CLUJ . . . . . 1-1 Marcatori: Panin (21 - autogol) / G. Mureşan (19) OŢELUL GALAŢI: Kolev 6 - Cârjă 6, Sg. Costin 5, Jelev 6, Sălăgean 6 - Sârghi 5 (55, Tismănaru 5), Viglianti 5, Iorga 6 (86, R. Stancu), Vitaici 6 - M. Tănasă 4, Pena 4 (90+1, Nikolici). Antrenor: Petre Grigoraş CFR CLUJ: Stăncioiu 6 - Tony 6, Cadu 5, De Sousa 5, Panin 4 - Peralta 5 (75, E. Kone 4), G. Mureşan 7, Dani 6 - Culio 5 (84, Trică), Didy 6, Dubarbier 5 (60, Y. Kone 5). Antrenor: Maurizio Trombetta Stadion: „Oţelul“ - Galaţi, Spectatori: 5.000; Arbitri: T. Lajos 6 - N. Marodin 6, C. Fecioru 6

Citiţi şi: Blestemul Ligii Campionilor