Dumitru Vartic, fost vicepreședinte al raionului Hâncești, are statut de bănuit în dosarul morții soției sale
- Sanda Frunze
- 12 martie 2026, 10:47
Sursa foto: Facebook/ Dumitru Vartic- Zeci de persoane audiate și mai multe expertize dispuse
- Două dosare penale deschise de poliție
- Dumitru Vartic respinge acuzațiile de violență în familie
- Susține că soția sa suferea de probleme grave de sănătate și depresie
- Moartea educatoarei: cădere de la etajul 11
- Certificatul de deces și verificări privind o tentativă de suicid
Republica Moldova. Fostul vicepreședinte al raionului Hâncești, Dumitru Vartic, are statutul de bănuit în dosarul penal deschis după decesul soției sale, Ludmila Vartic, care s-a aruncat în gol. Informația a fost confirmată de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
Potrivit oficialei, atribuirea calității de bănuit reprezintă o procedură prevăzută de lege, necesară pentru desfășurarea anchetei și pentru clarificarea tuturor circumstanțelor cazului. În același timp, aceasta a subliniat că stabilirea vinovăției sau nevinovăției unei persoane poate fi făcută doar de instanța de judecată.
„Soțul victimei are calitatea de bănuit. Pe moment, nu putem spune exact despre ce i se incriminează, până când nu vor fi desfășurate toate măsurile procesuale necesare”, a declarat Daniella Misail-Nichitin.

Sursa foto: Guvernul Republicii Moldova
Zeci de persoane audiate și mai multe expertize dispuse
Ministrul Afacerilor Interne a precizat că ancheta este în plină desfășurare, iar oamenii legii continuă să colecteze probe și să audieze persoane care ar putea oferi informații relevante despre caz.
Potrivit acesteia, până în prezent au fost audiate aproximativ 30 de persoane, inclusiv persoane apropiate victimei și bănuitului. Urmează să fie audiați și copiii familiei, în condiții speciale, pentru a le proteja integritatea emoțională.
„Îmi asum responsabilitatea să nu dau foarte multe detalii în contextul în care este pornită o cauză penală și sunt mai multe acțiuni procesuale în desfășurare. Au fost audiate circa 30 de persoane, iar aici vorbim despre tot spectrul persoanelor care se aflau într-o relație mai apropiată cu victima și cu bănuitul. Sunt dispuse mai multe expertize, în urma cărora organul de urmărire penală se va expune factologic”, a mai spus ministra.
Totodată, anchetatorii urmează să examineze documentația medicală și telefoanele mobile ale persoanelor implicate, care ar putea oferi indicii suplimentare pentru elucidarea circumstanțelor tragediei.
Două dosare penale deschise de poliție
Inspectoratul General al Poliției a inițiat două procese penale în legătură cu acest caz. Primul dosar este investigat la Chișinău și vizează circumstanțele decesului Ludmilei Vartic.
Al doilea dosar penal a fost pornit la Hâncești și are drept scop documentarea contextului în care a trăit Ludmila Vartic, precum și relația acesteia cu soțul său, Dumitru Vartic.
În urma izbucnirii scandalului public legat de acest caz, Dumitru Vartic și-a anunțat demisia din funcția de vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești. De asemenea, acesta a fost exclus din Partidul Acțiune și Solidaritate.

Sursa foto: Consiliul Raional Hîncești
Dumitru Vartic respinge acuzațiile de violență în familie
Dumitru Vartic a reacționat public după apariția informațiilor privind dosarul penal deschis de oamenii legii în legătură cu moartea soției sale. În declarația publicată pe rețelele sociale, acesta respinge ferm acuzațiile potrivit cărora ar fi exercitat violență asupra Ludmilei Vartic.
„Resping categoric insinuările potrivit cărora aș fi exercitat violență asupra soției mele. În toată această perioadă dificilă, am încercat, în primul rând, să protejez copiii noștri și să mențin echilibrul familiei în condiții extrem de complicate. Am încredere că organele competente vor examina obiectiv toate circumstanțele acestui caz și vor stabili adevărul pe baza probelor și faptelor reale”, se menționează în declarația bărbatului.
Fostul vicepreședinte al raionului Hâncești a făcut apel și către mass-media să trateze tragedia cu responsabilitate, subliniind că familia trece printr-o perioadă extrem de dificilă.
Potrivit lui Vartic, prioritatea sa în acest moment este protejarea copiilor și oferirea sprijinului necesar în urma tragediei. El a anunțat că va coopera pe deplin cu autoritățile pentru a clarifica toate circumstanțele cazului.
Susține că soția sa suferea de probleme grave de sănătate și depresie
În aceeași declarație, Dumitru Vartic afirmă că Ludmila Vartic se confrunta de mai mult timp cu probleme serioase de sănătate și episoade de depresie.
Potrivit lui, în trecut ar fi existat și o tentativă de suicid, produsă la 5 noiembrie 2025, caz care ar fi fost documentat de Ministerul Sănătății și evaluat de medici specializați. Vartic susține că, în opinia sa, situația soției sale ar fi necesitat o monitorizare medicală mai atentă și intervenții specializate pentru prevenirea unei eventuale tragedii.

Sursa foto: Facebook/Dumitru Vartic
„În opinia mea, starea ei necesita îngrijiri medicale specializate, monitorizare și tratament adecvat, inclusiv internare atunci când riscul pentru propria ei viață devenea evident. Din păcate, aceste măsuri nu au fost aplicate la nivelul necesar pentru prevenirea repetării unei asemenea tragedii”, a afirmat el.
Totodată, fostul vicepreședinte al raionului Hâncești a declarat că regretă faptul că medicii nu ar fi raportat cazul către organele competente și că nu ar fi fost oferite serviciile medicale necesare pentru gestionarea situației.
Moartea educatoarei: cădere de la etajul 11
Ludmila Vartic, fostă educatoare la grădinița „Andrieș” din Hâncești și mamă a două fetițe, a murit pe 3 martie 2026, după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc de locuințe din Chișinău.
Mai multe organizații neguvernamentale și activiști au calificat cazul drept posibil femicid, susținând că femeia ar fi fost victima abuzurilor din partea partenerului său.
Autoritățile nu au confirmat deocamdată această ipoteză, subliniind că toate scenariile sunt analizate în cadrul anchetei.
Certificatul de deces și verificări privind o tentativă de suicid
Între timp, ministrul Sănătății, Emil Ceban, a declarat că certificatul de deces al Ludmilei Vartic a fost emis pe 4 martie, la o zi după tragedie, de către Centrul de Medicină Legală. Potrivit documentului, cauza morții a fost stabilită drept cădere de la înălțime.
Oficialul a precizat că certificatul de deces a fost eliberat personal soțului victimei, care s-a prezentat la instituție cu actele necesare.
În paralel, autoritățile verifică și un incident din noiembrie 2025, când Ludmila Vartic ar fi avut o tentativă de suicid și ar fi fost internată timp de două zile la Spitalul Raional Hâncești.
Ministerul Sănătății susține că acest caz nu ar fi fost raportat autorităților conform procedurilor legale. Pentru a clarifica situația, a fost instituită o comisie de investigație, iar medicul de gardă și conducerea spitalului au fost audiați.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.