Dulgheru e în finală la Varşovia!

Dulgheru e în finală la Varşovia!

Românca Alexandra Dulgheru s-a calificat în finala turneului de tenis de la Varşovia după ce a trecut în trei seturi de chinezoica Na Li. Alexandra va da piept cu o altă chinezoaică, Jie Zheng.

Locul 32 WTA, Alexandra Dulgheru a învins-o astăzi, scor 6-4, 3-6, 6-4, pe chinezoica Na Li, numărul 12 WTA şi a treia favorită a turneului de la Varşovia. După două ore şi 21 de minute, Alexandra Dulgheru a obţinut calificarea în finala turneului de la Varşovia şi posibilitatea de a-şi apăra titlul cucerit anul trecut. În cealaltă semifinală, chinezoaica Jie Zheng, locul 26 WTA, s-a impus în faţa Gretei Arn din Ungaria, locul 205 WTA, cu scorul de 6-4, 7-5, după un meci de o oră şi 35 de minute. Pentru calificarea în finală, Dulgheru, care va împlini 21 de ani peste câteva zile, pe 30 mai, va primi 320 de puncte şi 52.500 de dolari. Se apropia Roland Garros Alexandra Dulgheru (locul 32 WTA), cap de serie numărul 31, va evolua la Internaţionalele Franţei împotriva jucătoarei din Cehia Lucie Hradecka, locul 71 WTA. Sorana Cîrstea, locul 34 WTA, va da piept cu rusoaica Svetlana Kuzneţova, cap de serie numărul 6, în primul tur de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. Calasată pe locul 6 în clasamentul WTA, Kuzneţova a câştigat ediţia de anul trecut a turneului de la Roland Garros, în timp ce Cîrstea a atins atunci sferturile de finală. Hănescu - Oscar Hernandez Raluca Olaru, numărul 80 mondial, va debuta la Roland Garros împotriva unei jucătoare din calificări. La masculin, singurul român de pe tabloul principal de simplu, Victor Hănescu (locul 37 ATP), cap de serie numărul 31, va evolua împotriva spaniolului Oscar Hernandez, clasat pe poziţia 103 în clasamentul ATP.

Ne puteți urmări și pe Google News