Drepturile românilor care primesc pensie din Germania. Ce se întâmplă dacă revin în țară
- Ionel Sclavone
- 18 august 2023, 13:07
Românii care au lucrat și primesc pensie de la statul german își pot schimba domiciliul, într-o altă țară, fără să-și piardă drepturile obținute. Mulți dintre ei revin în țara natală, după încheierea raporturilor de muncă, dat fiind că viața este mai ieftină. De altfel, sunt și pensionari germani care se protejează în fața crizei economice, mutându-se în țări cu climă mai caldă și mai ieftine.
Mulți români care au ieșit sau se pregătesc să iasă la pensie în Germania, se gândesc dacă vor fi penalizați în cazul în care își schimbă țara de rezidență. După o viață de muncă, în străinătate, aceștia ar dori să revină pe plaiurile natale, alături de familie, ca să-și trăiască bătrânețile. Pe de altă parte, se tem, însă, ca nu cumva să fie penalizați de statul german, iar pensiile obținute cu greu să le fie diminuate pentru că s-au mutat în altă țară.
Oricine a lucrat în Germania și a cotizat la sistemul de asigurări publice primește o pensie pentru limită de vârstă. Mulți dintre pensionari sunt cetățeni ai altor state, în special turci, care au ajuns în Germania între 1960 și 1980. Sunt, însă și români, spanioli sau chiar italieni care au lucrat, pentru un salariu mai bun, în Germania.
Acum, ajunși la vârsta pensionării, aceștia doresc să revină în țările natale unde să-și încaseze pensia primită de la statul german. Legea germană permite acest lucru, fără ca cei în cauză să-și piardă drepturile sau să fie penalizați. De altfel, sunt și pernsionari germani care aleg să se mute în locuri cu climă mai blândă sau unde viața este ceva mai ieftină.
Ce se întâmplă cu pensionarii care se stabilesc în străinătate
Beneficiarii de pensii de la sistemul german se pot muta în străinătate fără grijă că-și vor pierde pensiile. Pensia, contributivă sau necontributivă, va continua să le fie trimisă integral, indiferent de statul în care s-au stabilit. Există, însă, situații, în care statul respectiv să aplice un impozit sau o taxă suplimentară, pentru pensionarii care au lucrat în Germania.
Cei care aleg să se stabilească într-un stat membru UE sau EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția) nu trebuie să se teamă că vor fi taxați. Sunt protejați de reglementările Uniunii Europene, dat și de tratatele internaționale care funcționează în aceste state. O hotărâre a Curții Europene de Justiție din 2009 a decis că pensia nu poate fi redusă dacă o persoană trăiește în UE.
De asemenea, Germania a încheiat acorduri de securitate socială cu mai multe state, astfel încât să-și protejeze cetățenii, Potrivit acestor documente, pensionarii care au lucrat pentru statul german se bucură de drepturi dacă se stabilesc în Albania, Australia, Bosnia Herțegovina, Brazilia, Chile, India, Israel, Canada&Quebec, Kosovo, Maroc, Moldova, Muntenegru, Filipine, Serbia, Coreea de Sud, Tunisia, Turcia, Uruguay sau SUA.