Evenimentul Zilei > Actualitate > Verifică AICI dacă ești sau nu asigurat
Verifică AICI dacă ești sau nu asigurat

Verifică AICI dacă ești sau nu asigurat

Banii cheltuiţi pe pastile sau materiale în spital se returnează, iar adeverinţa electronică arată calitatea de asigurat. Vă explicăm cum să obțineți această adeverință, verificând în același timp doar cu ajutorul CNP-ului dacă sunteți sau nu asigurat la sistemul public de sănătate.

Nu de puţine ori, medicii profită de lipsa de informare a asiguraţilor pentru a-i pune pe drumuri.
Vă explicăm câteva situaţii în care aţi putea trece prin asta şi demersurile legale pe care le puteţi face.
1. SCHIMBAREA MEDICULUI DE FAMILIE Dacă medicul de familie nu vi se pare suficient de compentent, îl puteţi schimba după şase luni. "Mai întâi, alegeţi medicul la care vreţi să vă mutaţi. Acesta vă oferă o cerere tipizată.
Medicul care primeşte asiguratul e obligat să trimită o scrisoare colegului pentru a-l anunţa de mutare. Copia fişei medicale se trimite prin poştă", explică purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Cristina Călinoiu.
2. RETURNAREA BANILOR Banii cheltuiţi de asiguraţi în spital cu medicamente sau materiale sanitare pot fi recuperaţi.
"Bolnavii trebuie să păstreze toate chitanţele şi cu ele să se ducă la conducerea spitalului", adaugă reprezentaul CASMB. Dacă se refuză rambursarea banilor, singura variantă este instanţa.
3. VERIFICAREA CALITĂȚII DE ASIGURAT
Calitatea de asigurat poate fi dovedită şi cu ajutorul sistemului electronic al CNAS. Pentru a afla dacă sunteţi asigurat accesați site-ul cnas.ro.
Este de menționat faptul că după ce o persoană nu mai este asigurată, timp de trei luni beneficiează de servicii medicale, iar verificările făcute în sistemul electronic vor da tot verdictul ASIGURAT. 
4. CALITATEA SERVICIILOR OFERITE DE MEDICI Dacă sunteţi nemulţumiţi de serviciile oferite de un medic, reclamaţi situaţia pentru că aceşti doctori au de suferit (nu mai pot avansa la timp în grad, au probleme la încheierea contractelor).
Dacă e o problemă de natură administrativă, gen nu s-a respectat programul, trebuie să vă adresaţi casei de asigurări, dacă ţine de deontologie, reclamaţi la Colegiul Medicilor.
Citiţi şi:

  • Legea Sănătaţii pune privaţii la colţ. PLUS: Care sunt cele cinci pachete de servicii propuse
  • Portal unde pot fi reclamați doctorii care cer mită și orice alte probleme din Sănătate