În cadrul unui interviu acordat pentru revista Unica, Mirela Vaida a vorbit despre ceea ce a fost una dintre marile cumpene ale vieţii sale: două sarcini pierdute. În prezent, moderatoarea emisiunii Acces direct are 3 copii, dar numai ea ştie cât de greu a fost drumul până aici.

Greu şi foarte solicitant mai ales în plan psihic pentru o femeie, care după o astfel de experienţă traumatizantă poate cădea într-o depresie ce poate lăsa urme adânci pentru restul vieţii. Din fericire, n-a fost cazul la Mirela Vaida, care astăzi are puterea de a rememora acele momente de grea încercare sufletească pentru orice cuplu.

Mirela Vaida a păstrat doar partea bună

În interviul acordat pentru revista Unica, Mirela Vaida a povestit cât de mult şi-a dorit copii, dar şi cum a reacţionat după ce a pierdut prima sarcină. Din experienţa ei, vedeta tv a extras anumite învăţăminte pe care le-a transmis mai departe şi altor femei.

„Da, eu mi-am dorit foarte mult copii şi, într-adevăr, primele două sarcini au fost pierdute, însă partea bună este că, atunci când pierzi o sarcină, înseamnă că poți să rămâi însărcinată. Femeile trebuie să înțeleagă că astăzi, din cauza stresului şi a modului de viață, din cauza poluării şi a ceea ce mâncăm, ne luptăm cu o afecțiune numită infertilitate.

În momentul în care tu rămâi însărcinată, dar pierzi sarcina, din varii motive, înseamnă că un prim pas a fost făcut, înseamnă că tu poți să rămâi însărcinată, şi ăsta e cel mai important lucru. Sunt sarcini toxice, pentru corp, pe care el le respinge, sunt sarcini extrauterine, aşa cum am avut şi eu una, şi era foarte periculoasă”, a declarat Mirela Vaida.

N-a uitat de credinţa în Dumnezeu

În opinia prezentatoarei emisiunii Acces direct, un factor important care a ajutat-o enorm în gestionarea pierderii celor două sarcini a fost credinţa în Dumnezeu. „Dumnezeu ştie foarte bine ce să ne dea şi poate că acele două pierderi de sarcină pentru mine au fost nişte pregătiri.

Pentru că mi-am dat seama cât de mult îmi doresc copii şi că, după ce i-am avut pe primul şi pe al doilea, nu m-am gândit o secundă că nu mi l-aş dori pe al treilea. Devin şi mai mari dragostea pentru copii şi dorința de a avea o casă plină după ce tu nu poți să duci două sarcini.

Corpul selectează natural ce e sănătos pentru tine şi ce nu. Dacă trupul meu a respins două sarcini, înseamnă că ele nu erau bune. Şi atunci am primit acest lucru aşa, am fost şi mi-am făcut nişte controale mai amănunțite, mi-am dat seama că nu e nicio problemă la mine şi că a fost doar destinul. M-am dus cu credință înainte, am trecut peste asta şi iată dovada, am născut 3 copii în 4 ani, toți pe cale naturală, alăptați exclusiv până la 6 luni. Nu a fost uşor, dar este ceea ce eu mi-am dorit foarte mult şi, dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face la fel”, a mai spus vedeta de la Antena 1.

sursa: viva.ro