Dragoş Săvulescu reclamă că Dinamo n-a primit un penalty

Dragoş Săvulescu reclamă că Dinamo n-a primit un penalty

Acţionarul dinamovist Dragoş Săvulescu susţine că echipa "alb-roşie" a fost dezavantajată de arbitrul Marius Avram în partida cu CFR Cluj, scor 0-1.

"Sunt mulţumit de jocul echipei, dar nu de rezultat. Am jucat cu nişte fotbalişti care au evoluat pentru prima dată ca titulari în acest sezon. În aceste condiţii, Dinamo nu arată rău. Dacă vom continua aşa, avem şanse mari să prindem un loc în sezonul viitor al Ligii Europa. Vom face în iarnă câteva achiziţii care să-i permită antrenorului Dario Bonetti să abordeze altfel returul. Sper ca în curând să-şi revină şi Alexe. Am avut un penalty neacordat la un henţ comis în careu de Piccolo. M-am uitat şi eu pe reluări, am văzut şi reacţia suporterilor dinamovişti şi, cu certitudine, a fost lovitură de la 11 metri la acea fază", a declarat Dragoş Săvulescu, la postul de televiziune Digi Sport.

Ne puteți urmări și pe Google News