Dr. Gheorghe Frătoaica, un profesionist de excepție în medicina de urgență, a murit la 67 de ani
- Iulia Moraru
- 4 iunie 2023, 17:00
Dr. Gheorghe Frătoaica, medicul renumit de la Urgența Spitalului Județean Argeș, s-a stins ieri, în urma unei lupte grele cu o boală grea. În vârstă de 67 de ani, medicul a lăsat un gol imens în comunitatea medicală și în inimile pacienților săi.
Doctorul Frătoaica, specialist în medicina de urgență și medic primar, a avut o carieră distinsă în domeniul medical. Pe lângă rolul său ca medic de urgență, el a avut onoarea de a fi numit director medical al spitalului pe o perioadă de timp.
În această funcție, a adus contribuții semnificative în îmbunătățirea sistemului medical și asigurarea unei îngrijiri de calitate pentru pacienți.
Medicul Gheorghe Frătoaica a murit
Colegii de breaslă și oamenii care l-au cunoscut au transmis mesaje de condoleanțe familiei și și-au exprimat recunoștința pentru activitatea sa de medic.
„Doliul întunericului a acoperit prea devreme familia Dr Gheorghe Frătoaica. De acum înainte nu-l vom mai vedea pe Bebe (cum îi spuneam) decât prin fereastra amintirilor. A părăsit sistemul medical cu discreție, după o luptă dusă cu mult curaj cu destinul nemilos al ultimilor ani.A fost medicul care a onorat urgența, mergând până la extreme pentru a-și salva pacienții.
A vindecat mii de persoane, a trăit la maxim momentele când viața bolnavilor era pusă la îndoială și el știa că poate să răzbească, a dat dovadă de profesionalism, așa cum numai un medic își poate arăta harul în cariera sa. Rămas bun, Bebe! Sincere condoleanțe familiei”, a scris medicul Alina Martău pe pagina sa de Facebook.
Fostul director al Ambulanței Argeș, medicul Luminița Paul a transmis la rândul său un mesaj încărcat de regrete după pierderea unui coleg alături de care a luptat de multe ori contra-cronometru:
„Astăzi am pierdut un prieten, un medic, un om dedicat profesiei sale. Directorul Ambulanței Argeș-așa l-am cunoscut, apoi medicul de la UPU, dr. Gheorghe Frătoaica, ne-a părăsit, lăsând un gol imens în inimile noastre. Rămas bun, Bebe! Dumnezeu să te aibă în pază! Sincere condoleanțe familiei”.
Se pare că medicul a fost diagnosticat în perioada pandemiei cu o formă agresivă de cancer, însă a continuat să muncească fără oprire și să salveze viețile pacienților, potrivit anchetaonline.ro.