Donald Trump, primele declarații după capturarea lui Maduro: Noi vom conduce țara până când vom putea asigura o tranziție

Donald Trump, primele declarații după capturarea lui Maduro: Noi vom conduce țara până când vom putea asigura o tranzițieDonald Trump. Sursă foto: X.com

La câteva ore după capturarea lui Nicolas Maduro, președintele Donald Trump a suținut o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre acțiunea armatei SUA, precum și despre viitorul liderului venezuelean.

„Noaptea trecută SUA, forțele armate americane au coordonat o operațiune americană extraordinară în capitala Venezuelei. Puterea a fost folosită pentru a lansa un asalt spectaculos așa cum nu a mai fost văzut de la al doilea Război Mondial, împotriva unei fortărețe militare pentru a-l aduce pe dictatorul Maduro. Dacă stai să te gândești, poate fi comparat cu atacul asupra lui Al-Baghdadi și cu operațiunea barosul de la miezul nopții. Toate capacitățile militare ale Venezuelei au fost blocate”, a declarat președintele SUA.

Donald Trump: Noi vom conduce țara până când vom putea asigura o tranziție

Aș vrea să le mulțumesc militarilor care au reușit cu o viteză și precizie care îți iau răsuflarea. Dacă te uiți la operațiunile avute în Afghanistan sau perioada lui Jimmy Carter.

Ne-am dat seama că eram așteptați. Erau în poziție de așteptare, dar au fost rapid reduși la tăcere și dacă ați fi văzut ce am văzut eu noaptea trecută ați fi fost cu adevărat impresionați. Niciun militar american nu a fost ucis, au fost foarte mulți oameni implicați, dar nimeni ucis. Armata SUA e cea mai puternică și temută din lume. Capabilitățile noastre sunt de neimaginat chiar și pentru dușmanii noștri. Avem cele mai bune echipamente din lume! Dacă vă uitați numai la marina noastră veți vedea că am reușit să neutralizam 90% din cele care transportau droguri.

Ne vom preocupa să fie o tranziție sigură. Ne vom asigura că nu va prelua puterea cineva precum Maduro. Noi vom conduce țara până când vom putea asigura o tranziție. Vrem pace pentru poporul din Venezuela, inclusiv pentru cei care trăiesc în SUA și vor să revină acasă.

Suntem pregătiți pentru un al doilea atac mult mai mare

Companiile petroliere americane vor repara infrastructura de extracție și vor începe să aducă bani pentru Venezuela. Suntem pregătiți pentru un al doilea atac mult mai mare dacă va fi nevoie. Presupunem că un al doilea val va fi necesar. Având în vedere primul succes nu credem că va fi nevoie, dar suntem pregătiți chiar dacă probabil nu vom fi nevoiți să-l lansăm.

Ceea ce putem noi să reușim în Venezuela va aduce bogăție și siguranță poporului.

Dictatorul nelegitim trafica cantități uriașe de dorguri. El supraveghea cartelul Solia. Probele strânse în cazul său vor fi judecate.  Deși mandatuș său de președinte a expirat a continuat să conducă țara. A dus o campanie și împotriva SUA, a amenințat stabilitatea din regiune.

Regimul Maduro a eliberat din penitenciare oameni pe care i-a trimis în SUA

Ani de zile am vorbit despre organizația teroristă venezuelană condusă de Nicolas Maduro, v-am vorbit despre cazurile unor copii americani, despre copiii care au fost răpiți, agresați, uciși și abandonați. Așa cum am spus de mai multe ori regimul Maduro a eliberat din penitenciare oameni pe care i-a trimis în SUA și care au distrus viețile americanilor.

Au trimis de asemenea și traficanți, totți oamenii răi din Venezuela au fost trimiși în SUA, dar am pus PUNCT. De asemenea, Venezuela a blocat unilateral afaceri din care s-au pierdut miliarde

Casa Albă

Casa Albă. Sursă foto: Pixabay

Donald Trump a anunțat pe rețelele de socializare capturarea lui Maduro

Președintele Donald Trump a transmis sâmbătă, pe platforma Truth Social, că armata Statelor Unite l-ar fi reținut pe liderul venezuelean Nicolas Maduro și pe soția acestuia, în cadrul unei operațiuni militare ample desfășurate împotriva Venezuelei.

„Statele Unite ale Americii au efectuat cu succes un atac la scară largă împotriva Venezuelei și a liderului său, președintele Nicolas Maduro, care a fost capturat și scos din țară împreună cu soția sa. Această operațiune a fost realizată în colaborare cu forțele de ordine din SUA. Detaliile vor urma. Va avea loc o conferință de presă astăzi, la ora 11:00, la Mar-a-Lago. Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei chestiuni!”, a scris președintele SUA.

În mesaj, Trump susține că cei doi ar fi fost scoși din Venezuela după ce Washingtonul a ordonat lovituri „de mare amploare” asupra unor ținte considerate strategice.

Declarațiile apar pe fondul tensiunilor tot mai accentuate dintre Statele Unite și regimul de la Caracas, alimentate de luni întregi.

Administrația prezidențială de la Washington a precizat anterior că exercită presiuni sporite – atât militare, cât și economice – asupra lui Maduro, invocând acuzații de corupție și implicare în traficul de droguri, iar actualele acțiuni sunt prezentate drept o continuare a luptei împotriva așa-numitelor „amenințări transnaționale”.

Capturarea lui Maduro a avut loc după lovituri aeriene

Potrivit afirmațiilor lui Trump, reținerea lui Maduro și a soției sale ar fi survenit după bombardamente aeriene asupra Caracasului și altor zone importante, însoțite de explozii și de prezența intensă a avioanelor militare.

4
3

1 comentarii

  1. Theo spune:

    Obiectivul real este preluarea zacamintelor de hidrocarburi ale Venezuelei. Sunt mai mari decat ale Arabiei Saudite.
    Am intrat in vremurile razboaielor pentru resurse.