Donald Trump: Directorul interimar al FBI a primit 700.000 de dolari de la Hillary Clinton

Donald Trump: Directorul interimar al FBI a primit 700.000 de dolari de la Hillary Clinton

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a acuzat pe directorul interimar al Biroului Federal de Investigaţii, Andrew McCabe, că a primit 700.000 de dolari de la Hillary Clinton, fostul candidat democrat în scrutinul prezidenţial american.

Liderul de la Casa Albă a scris pe Twitter că procurorul-general, Jeff Sessions, a avut o poziţie foarte rezervată faţă de infracţiunile comise de Hillary Clinton în timpul campaniei, deoarece directorul interimar al FBI, persoana care s-a ocupat de investigaţia cazului, Andrew McCabe, a primit 700.000 de dolari de la Hillary.

Andrew George McCabe a fost numit director adjunct al FBI pe 1 februarie 2016.

După ce Donald Trump l-a demis pe James Comey din funcţia de director al FBI, McCabe a devenit pe 9 mai director general interimar al instituţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Donald Trump l-a destituit pe James Comey deoarece ar fi gestionat în mod inadecvat investigaţia în cazul serverului de email privat utilizat de Hillary Clinton, însă demiterea a intervenit în contextul anchetei privind ingerinţele Rusiei în campania electorală.

Potrivit unor oficiali de la Departamentul Justiţiei, James Comey a fost destituit pentru că ar fi încălcat principii şi proceduri judiciare dezvăluind public detalii despre investigaţia care o viza pe Hillary Clinton.