Domeniul în care angajații pot câștiga salarii generoase cu ușurință. Au șansa să îmbine pasiunea cu munca

Domeniul în care angajații pot câștiga salarii generoase cu ușurință. Au șansa să îmbine pasiunea cu muncaSalarii. Sursa foto: Arhiva EVZ

În ultima perioadă, salariile din turism au crescut semnificativ, iar tinerii profită de oportunitățile care apar în acest domeniu. Un barman sau un ospătar câștigă în jur de 4.500 de lei net pe lună, în timp ce salariul unei cameriste poate ajunge la 4.900 de lei, potrivit unui anunț publicat pe o platformă de recrutări.

Salarii mari și bonusuri pentru cei cu experiență

În prezent, o recepționeră poate câștiga între 3.800 de lei și 4.500 de lei, însă jobul implică și turele de noapte. De asemenea, un agent de turism poate câștiga între 3.000 și 5.000 de lei, în timp ce salariul unui administrator de pensiune poate depăși acest prag.

Un bucătar cu experiență poate câștiga peste 6.500 de lei, în timp ce salariul unui ajutor de bucătar ajunge la 4.800 de lei.

recepție

Recepție. Sursa foto: Pixabay

Salariile sunt mari și în cazul ghizilor turistici. O companie din domeniu oferă un salariu de până la 8.000 de lei pentru un astfel de job. Pe lângă disponibilitatea de a pleca des în călătorii, candidatul ideal ar trebui să aibă un atestat de ghid turistic. De asemenea, cei care au urmat cursul IATA (International Air Transport Association) ar putea avea mai multe șanse să obțină acest job.

Ghid turistic

Ghid turistic. Sursa foto: Freepik

Pentru implicare și seriozitate, angajații din acest domeniu pot primi diferite bonusuri. De asemenea, cei care lucrează direct cu clienții au șanse să primească bacșiș.

Oportunitățile apar în funcție de sezon

Deși mulți candidați se înghesuie să aplice pentru joburile disponibile în sezonul estival, oportunitățile de angajare apar inclusiv la început de toamnă, când turismul balnear câștigă teren.

De exemplu, proprietarii unui hotel din Băile Olănești, județul Vâlcea, caută un manager de vânzări și sunt dispuși să ofere un salariu de până la 1315 euro pe lună. În acest caz, candidatul ideal ar trebui să aibă peste cinci ani de experiență în domeniul turismului.

Cerințe și provocări

Deși domeniul poate fi atractiv, angajații din turism trebuie să facă față unor cerințe ridicate. Cunoașterea limbilor străine, abilitățile de comunicare, rezistența la stres și disponibilitatea pentru un program flexibil sunt esențiale.

Dincolo de salarii, industria se confruntă cu provocări legate de lipsa personalului calificat. Diferențele salariale sunt vizibile între unitățile locale și lanțurile internaționale, unde ofertele sunt mai competitive și condițiile de lucru mai stabile.