Faimosul regizor Jean-Luc Godard, care a fost vârful de lance al revoluționarului „New Wave” (Nou Val – n.r.) francez în cinematografie, s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani.

Marele regizor Jean-Luc Godard, care a fost vârful de lance al revoluționarului „New Wave” (Nou Val – n.r.) francez în cinematografie, a murit la vârsta de 91 de ani. El a debutat pe scenă cu filmul À bout de souffle (1960).

Regizorul a revoluționat cinematografia cu filmele Le Mépris (Dispreț), Bande à Part (Bandă de străini) și Alphaville. Viziunea lui inedită i-a inspirat chiar și pe Quentin Tarantino sau Martin Scorsese.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că țara a pierdut o comoară națională și un geniu. Godard a început ca critic de film înainte de a trece în spatele camerei de filmat cu filmul elegant și tensionat Breathless. Protagoniștii săi, Jean Seberg și Jean-Paul Belmondo, erau plini de farmec într-un mod nou și dezinvolt, în timp ce camera de filmat era în continuă mișcare, montajul era rapid și îndrăzneț, iar scenariul semi-improvizat.

Regizorul care a revoluționat cinematografia

Regizorul a spus odată: „A fost un film care a luat tot ceea ce făcuse cinematograful – fete, gangsteri, mașini – a explodat toate acestea și a pus capăt, odată pentru totdeauna, vechiului stil.” Acesta a fost urmat de Le Petit Soldat (Micul soldat) – deși filmul a fost interzis până în 1963 din cauza reprezentării torturii aprobate de guvern.

Din distribuție făcea parte și actrița Anna Karina, care s-a căsătorit cu Godard în 1961 și a apărut apoi într-o serie de filme de mare succes ale acestuia. Ea era considerată singura muză a regizorului.

Aceasta a jucat rolul unei dansatoare de club de noapte care își dorește un copil în Une Femme est une Femme (1961); o tânără prostituată pariziană în Vivre sa vie (1962); și un membru al unei bande în Band of Outsiders (1965), potrivit BBC.

Noul val francez

Noul val franțuzesc este un curent cinematografic al cinematografiei franceze, care s-a dezvoltat în două faze. Prima, mai puțin observată, începută deja în 1918, a fost influențată în special de Marcel L’Herbier. Continuarea acesteia, numită (în franceză : „Nouvelle Vague”), a avut loc la sfârșitul anilor 1950.

La sfârșitul anilor 1950, tinerii cineaști s-au opus tradiționalului mod de relatare predictibil a unor subiecte comerciale.

În anul 1954 François Truffaut, pe atunci critic de film, a publicat articolul „O anumită tendință în filmul francez”. Mai târziu, acesta a devenit un manual pentru Nouvelle Vague. Oamenii voiau ca cinematografia să fie liberă și nu mai existe cenzură.