Vă răspunde Luminiţa Iliuţă, medic cardiolog la Spitalul „C.C. Iliescu“, Bucureşti.
Rancu Dorel, 66 de ani: Am fost diagnosticat cu insuficienţă mitrală degenerativă. Ce pot face în continuare în privinţa tratamentului şi regimului pe care ar trebui să îl ţin? Am nevoie şi de ceaiuri? Cât de gravă este boala? Este posibil să scap de operaţie? Dacă insuficienţa mitrală este de gradul unu sau doi, este suficient regimul alimentar cu cât mai puţină sare şi tratamentul cu medicamente diuretice, betablocante şi cu inhibitorii de enzimă de conversie. Dacă insuficienţa mitrală este de gradul trei sau patru, afecţiunea necesită corecţie chirurgicală, de plastie sau de înlocuire valvulară mitrală. Gradul 1-2 înseamnă că severitatea bolii este medie şi necesită doar urmărire ecografică din şase în şase luni. Gradul 3-4 înseamnă că afecţiunea necesită corecţie chirurgicală.