Vă răspunde Remus Lupu, medic de familie.
Adrian, 23 de ani: Am făcut o întindere musculară şi de o săptămână nu îmi trece. La ce medic ar trebui sa mă duc? Până ajung la doctor, ce medicamente şi ce creme să folosesc pentru tratament? Dacă e întindere musculară, puteţi să staţi liniştit, dar dacă este vorba despre o ruptură musculară, vă sfătuiesc să mergeţi la chirurg. Ruptura musculară arată ca o inflamaţie (ca o mică gâlmă), însă dacă este vorba despre o microruptură este posibil să nu fie vizibilă. Medicamentele antialgice, antiinflamatorii (paracetamol, antinevralgic) sunt eficiente în cazul unei întinderi musculare. Medicul de familie poate să evalueze dacă este vorba despre o întindere sau ruptură musculară. Vasile C., 30 de ani: Unde aş putea să fac o analiză numită microalbuminurie? Microalbuminuria se face din urina pacientului pe 24 de ore şi este o analiză care ar trebui să fie posibilă la orice laborator. În privat puteţi încerca la MedLife, Medsana sau Synevo. Pierderea de albumină prin urină ne arată că a fost afectat filtrul renal. Când rinichii sunt afectaţi, organismul începe să piardă albumina. Problemele pot apărea ca urmare a hipertensiunii, diabetului, bolilor inflamatorii.