Dinamo pune tunurile pe Crăciunescu și pe CFR: „Știe el unde dă raportul!”

Dinamo pune tunurile pe Crăciunescu și pe CFR: „Știe el unde dă raportul!”

Nicolae Badea a lăsat eleganța de-o parte și trage în plin în rivalii din campionat, dar și în șeful CCA. Președintelui de la FC Dinamo i-a sărit muștarul, după 1-1 cu Oțelul.

„A trasformat CCA-ul într-o feudă de-a lui. Are o credibilitate care scade permanent și care tinde spre 0”, au fost cuvintele pe care Nicolae Badea i le-a adresat lui Ion Crăpciunescu, imediat după Oțelul - Dinamo 1-1, și care l-au înfuriat pe liderul CCA. Președintele arbitrilor i-a replicat aseară, la Digi Sport: „Aveam altă impresie despre domnul Badea. M-a dezamăgit. E supărat că nu mai dau raportul la Dinamo”. Badea a continuat azi tirada. „Mi-am spus doar părerea, nimic altceva. Nu l-am jignit pe dormnul Crăciunescu. Nu-i cerea nimeni raportul de la Dinamo. Știe el foarte bine unde dă raportul! Transferul se face pe ruta Zamfir (n.r. - Răzvan, oficial al CFR-ului, fost impresar și fost arbitru mediocru)”, a spus Badea, pentru EVZ. Dinamo va cere astăzi arbitri străini pentru meciurile din Liga I din a doua parte a sezonului. „Domnul Crăciunescu să fie dezamăgit de prestația lui, nu de mine. Să fie dezamăgit de degradarea continuă a climatului competiției. Trebuie să elimine suspiciunile, iar Istvan Kovacs să fie suspendat măcar o etapă”.