Sursa foto: Arhiva EVZÎn noiembrie 2014, eram în biroul uneia dintre secţiile de votare din nordul Italiei. Erau alegeri prezidenţiale. În turul întâi votaseră peste 1600 de români, dar în turul al doilea s-au prezentat aproape 3000. În curtea secției erau în permanență câteva sute de conaționali care așteptau să voteze. Pe bună dreptate, criticau modul cum a fost regizată distribuția secțiilor în regiunile din nord, unde trăiau sute de mii de români. Dar mai făceau ceva. Este drept, nu toţi: își îndemnau, la telefon, rudele din țară să voteze cu Iohannis.
- ,,Mergeți și votați cu Iohannis, vă spun pentru ultima oară’’, se auzea mai mereu. Îndemn şi ameninţare. Înaintea replicii următoare, intuiam că interlocutorul, dintr-un sat probabil, ar fi zis ceva de Victor Ponta și de primarul din localitatea respectivă.
- ,,Dacă nu votați cu Iohannis, nu mai vedeți vreun ban de la mine. Clar!’’.
În 2009, unii români erau captivi, în 2014 … mai puțini. Acum, spre zero
Nu știu cum se terminau discuțiile de mai sus, desigur prezentate simplificat, dar două lucruri erau clare pentru mine. Primo: cei din Italia voiau ca Iohannis să câștige și știau că-și pot influența rudele - în mod real - să-l voteze. Secundo: rudele din țară, în mare parte - mă refer la cele apropiate: părinți și bunici, în special - erau într-adevăr dependente financiar de cei plecați, dar influența acestora începuse să se estompeze, ținând cont de tonul amenințător al celor din curtea secției. Oricum, mobilizarea anti-Ponta a funcţionat. Bine. Trăisem asemenea momente și la alegerile din 2009, la Florenţa, când a câștigat Băsescu. Nu era nevoie de amenințări, rudele votau la ordin, fără să crâcnească. În plus, atunci, în ultimele ore, votanții au fost aduși cu autobuzele. Îmi aduc aminte replica unuia dintre organizatori: ,,dacă vine Geoană, încep procesele’’. N-a fost în stare să-mi spună care procese. Le începuse Băsescu, de fapt … pe cele care contau pentru el. Manipularea anti-Geoană a mers strună. După alţi cinci ani de băsism, ponoasele le-au simțit românii din țară vreme de … 15. Oare chiar atâtea păcate să fi avut românii?
Captivitatea are dublu sens
Revenind la alegerea lui Iohannis și simplificând puțin lucrurile, vorbim de un ,,electorat captiv’’ - dependent de resursele financiare, remitențele - trimise din străinătate. În ultimii ani, ,,izvorul’’ de remitențe și-a redus debitul, iar vectorul de influență în opțiunile politice ale celor de acasă și-a pierdut mult din forța de odinioară. Care sunt cauzele acestei stări de lucruri, vom vedea în continuare. Ar mai fi ceva. Și electoratul din diaspora putea fi numit ,,captiv’’, cel puțin în urmă cu un deceniu. Nu este vorba de ,,captivitate economică’’ ci de influența elementelor de natură suprastructurală - ideile și concepțille politice - pe care românii le aveau la plecarea din țară şi încă făceau parte din mentalul lor colectiv. Erau captivii unei ideologii în formare, anticomunistă, şi inerţial vorbind, anti-iliescienă. Mă refer la primele generații de români care au ales să trăiască în străinătate.
În partea de încheiere a analizei, mă voi ocupa și de acest aspect, mai puțin comentat de sociologi.
Electoratul captiv - dependent de diaspora - dispare sub ochii noștri. Cauze
- Scăderea remitențelor și diversificarea surselor de venit în țară. În ultimii ani, cuantumul total al remitențelor a stagnat sau a scăzut raportat la PIB-ul României. Sursele de venit ale celor din țară s-au diversificat și au fost mereu în creștere (salarii, pensii, asistența socială) chiar dacă nu la nivelul așteptat de români. În plus, generația celor ieșiți la pensie în anii ‘90, ,,anii de plumb’’ ai României, poate cea mai oropsită, a scăzut ca număr. Relația economică cu diaspora a intrat în disoluție și odată cu ea, influența acesteia din urmă.
- Deconectarea de la realitatea locală internă. Adesea, românii din țară percep opiniile politice ale celor din străinătate ca fiind idealiste sau rupte de contextul local. Dacă ne gândim la cei născuți în diaspora, ruptura este aproape totală. Deci, influență spre zero.
- Conflicte în planul valorilor și priorităților. Rudele și prietenii din străinătate susțin politici progresiste sau conservatoare în funcție de țările de primire, care nu concordă cu problemele reale ale românilor din țară. Corupția locală, inflația/prețurile, birocrația, starea infrastructurii, serviciile din sănătate și educație au devenit criterii de vot prioritare în țară indiferent de ,,sugestiile’’ venite din exterior.
- Autonomia informațională. Accesul la rețelele sociale, sursele media, efectul micilor ,,războaie hibride locale’’ au redus dependența de ,,sfaturile’’ de vot primite din afară. Acum, informația circulă mai rapid și se asimilează mai ușor. Uneori, mai puțin … corect.
- Genarația tânără trăiește într-o altă paradigmă. Tinerii nu mai resimt influența părinților sau a altor rude. Nici de acasă, nici din diaspora. Sunt mai informați decât acestea și votează contrar ,,valului de opinie’’ din familie.
- Schimbarea percepției asupra emigrării. Plecarea din țară nu mai este ,,drumul spre succes’’. Emigrarea a încetat să mai fie un ,,ideal absolut’’, decât pentru tinerii cu performanțe speciale în domenii de vârf ale noilor tehnologii. Dispare sentimentul de inferioritate față de străinătate.
O primă concluzie… intermediară
Din punct de vedere al influenței dezvoltării economice și social-politice asupra dependenței electoratului intern de către diaspora, România intră într-o nouă etapă. Este vorba de o ,,emancipare electorală’’ - expresie a unui semn vizibil de maturizare democratică a societății. Diaspora rămâne un actor important pe scena politico-electorală românească, dar nu mai este și nu mai poate fi o garanție a evoluției spre democrație. Alegătorul român din 2025 este mai informat, mai selectiv și mai puțin ,,captiv’’ în sens tradițional.
În diaspora, un alt tip de captivitate
Timp de două decenii, diaspora românească a fost percepută ca o entitate unitară cu simpatii clare: anti-corupţie, pro-reformă, orientare spre dreapta politică. De fiecare dată când a avut prilejul, a penalizat sever partidele asociate cu vechile sisteme, inclusiv cu cel comunist, sau autoare ale unor derapaje de la procesul democratic. Cu oarecare rezervă, așa cum subliniam la început, era vorba de o ,,captivitate ideologică’’ generată de modul deficitar în care stânga a condus țara în anii de după evenimentele din decembrie ‘89. În Italia, de exemplu, lucrurile au evoluat în mod similar, dar în oglindă. Diaspora italiană, interbelică și postbelică, a fost și a rămas preponderent de centru-stânga întrucât emigrația a avut loc în timpul regimului fascist sau guvernelor de centru-dreapta din anii ‘40 și ‘50. Începând cu anii ‘70, italienii nu au mai emigrat.
Electoratul captiv versus electoratul paralel
În aricolul meu de acum două săptămâni pe tema schimbării de paradigmă în spectrul politic am arătat cum USR-ul a luat locul PNL-ului - nu ca ideologie, pentru că aceasta nu conta, ci ca pondere - în preferințele românilor din străinătate. Vechea stare de lucruri nu mai putea fi susținută. Electoratul captiv din străinătate s-a transformat într-un electorat paralel, care votează preponderent antisistem - adică AUR-Simion și USR- Lasconi, de exemplu, - pentru că nu are alternativă. Nicușor intră doar în calcule teoretice, fără bază statistică. Apropo de statistică. N-am înțeles de ce nu se fac sondaje în diaspora, măcar în țările cu români mulți: Italia, Spania, Germania, Regatul Unit. Cum se fac telefonic în patrie, s-a putea face și afară. Costă ceva mai mult, dar merită. Alții fac.
Un sfat pentru candidați: mergeți în diaspora! Pe ultima sută ...
În textul menționat mai sus, pe tema alegerilor în diaspora, am sfătuit candidaţii să meargă printre românii din străinătate şi să-şi prezinte programele. Măcar acelea care se referă la comunitățile din exterior. Scrutinul nu se poate câștiga fără prezență și dialog. Voturile din diaspora, sunt egale ca număr, cu cele ale UDMR-ului din țară. E bine de știut.
Candidații care aleg contactul direct, sincer și nemijlocit cu diaspora transmit mai mult decât un program. Transmit respect, iar respectul se întoarce în numărul de voturi. Mare atenție însă, la alegerea însoțitorilor din rândul oficialilor români cu simbrie în străinătate. Cei mai mulți au înțeles cum trebuie tratată diaspora în vremuri moderne și contribuie constructiv la succesul evenimentelor prin simpla prezență. Unii, nu.
O fabulă cât se poate de reală, dar...fabulă
Pentru a nu știrbi prestigiul unei instituții în care mai cred încă, am creat o mică fabulă așa cum a făcut tânărul Mateiaș (Mircea Diaconu) din cunoscuta alegorie cu Elefantul (Toma Caragiu). ,,Luăm cazul unei șefe oficiale - mutată dintr-o pădure călduță într-una mai caldă de un vorbitor al limbii baronului Munchausen - care face aici ce a făcut și dincolo: își desconsideră semenii de același neam. Pentru personaj, am ales o viețuitoare de sex feminin, nu din alte motive, ci pentru a răspunde exigențelor egalității de gen, întrucât am vorbit mai sus, numai despre bărbați. Pentru dânsa, ,,dialogul cu semenii’’ din pădurea cea nouă înseamnă invitarea la sediul oficial - palatul din luminiș - a unui grup restrâns, favorizat, format din mereu aceleași persoane loiale și obediente. Cei care-i vorbesc limba, inteligenți cum sunt - i-au simțit caracterul și o ocolesc, tot așa cum îi ocolește și ea. Rar, când li se adresează de sus, din turnul său de fildeș, o face ,,către’’ ei și nu din ,,mijlocul’’ lor. Acțiunile - sau ,,reuniunile’’, cum le numește - sunt postate rapid pe rețelele sociale, cu fotografii seducătoare și texte scrise într-o bombastică limbă de lemn. Amintirile mai vechi sunt șterse, mai ales cele urâte, cu vulnerabilități... de dincolo’’. Dar cine ... plăteşte?
Când succesele sunt ,,succesuri’’
,,Se vorbește cu emfază și prețios despre ,,succesul’’ evenimentelor organizate cu un fast plin de falsitate, fără o evaluare reală a impactului, care de fapt, pentru ea, nu contează. Cei care au promovat-o, înghit în sec, râd și fac glume proaste, în pădurea centrală. Nu prea e râsul lor. În mijlocul evenimentelor și al pozelor: persoana. Obiectivul numărul unu după transferul dintr-o pădure în alta: angajarea perechii sale într-o poieniță cu iarba mai verde decât cea de acasă. Atins. Iar la intrarea în marele salon din castel, neclintită, veghează și acum cerbera cu privirea de arhivă, care nu a mai văzut pădurea de acasă de câteva decenii. Nimeni n-o întrebă de ce.
Undeva, în zare, ca o adiere cu miros de pergament ștampilat, se anunță și vizita celor din ceata iscoditorilor liniștiți - cei ce nu strigă, nu acuză, dar nici nu pot ignora când urmele sunt prea adânci, iar poza prea lucioasă. Poznele din pădurea dintâi se ascund greu. Și totuși, piesa continuă, cu lumina trasă atent pe personajul principal, ale cărui reușite păreau să existe mai ales atunci când sunt fotografiate. Legătura cu interesul celorlalte viețuitoare care îi înțeleg limba - accidentală. Aplauzele - programate. Tăcerea - strategică. Iar publicul? El, ca de obicei, nu e invitat, dar plătește tot’’.
Scuze pentru lipsa versurilor. N-aș fi găsit suficiente ... rime. Poate data viitoare, când vom vedea cum e cu vrăbiuța, busucul și ...maimuța. Plus Super Dominus Germinus, coristul antic al paladinei noastre.
Desigur, exemplul de mai sus, metaforic, nu este reprezentativ pentru vreo instituție reală. Încearcă să arate, cu mijloace aflate la îndemână, cum s-ar putea crea un decor artificial pentru o piesă care să dureze ani de zile, pornind de la interese de esență carieristă. Deci, în viața reală, așa nu!
Și acum, să trecem la lucruri mai serioase, din realitatea imediată.
Concluzii
Alegerile de luna viitoare vin într-un context mai tensionat decât oricând: război la graniță, inflație nejustificată, derapaje în plan politic și o criză de lideri autentici la nivel intern și european. Oameni buni sunt destui, dar nu se implică. Zic că-i prea târziu, sau chiar prea devreme. De fapt, n-au curaj. Târziu e mereu. Sau niciodată.
Nu se mai poate conta pe reflexul diasporei de a vota ,,corect’’. Nici măcar pentru unii. Corect, față de cine? Reflexul s-a transformat deja în reflecție. Mai mult decât românii din țară, cei din străinătate nu mai vor să aleagă ,,răul mai mic’’. Așa-numitul ,,vot de speranță’’ și-a încheiat ciclul pentru că românii nu mai vor mandate de indiferență.
Expresia ,,noi vrem ca diaspora să revină în țară’’ s-a tocit de atâta folosire, ca și răspunsul: ,,de ce am reveni acolo unde competența este facultativă iar meritocrația, o himeră’’. ,,Noi nu cerem privilegii’’, îmi spunea recent un român din Italia care, la 60 de ani, vrea să se întoarcă acolo de unde a plecat la 35. ,,Știu că românilor de acasă li s-a inoculat această idee. Diaspora vrea să fie consultată nu invocată. Să aibă un cuvânt de spus în viitorul țării, nu doar să primească un buletin de vot, distrus după scrutin’’.
