DEZVĂLUIRI din vârful PSD. Un nume greu arată ce se ASCUNDE, de fapt, în spatele discursului lui Ilan Laufer
- Andrei Arvinte
- 21 noiembrie 2018, 09:11
Codrin Ștefănescu, secretarul general interimar al PSD, a dezvăluit ce se află în spatele discursului ținut de Ilan Laufer.
Secretarul general interimar al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat, marți seară la un post TV, că discursul lui Ilan Laufer este „al unui om foarte bine pregătit”. Laufer l-a acuzat pe Klaus Iohannis de antisemitism, anunțând că va face plângere la CNCD împotriva șefului statului.
„Este un discurs al unui om foarte bine pregătit, foarte respectat pe plan intern și internațional, despre cum vede el lucrurile într-un anumit context. Dacă era prima abatere a lui Klaus Iohannis putea să spună că e o exagerare, dar când se întâmplă lucruri de genul acesta, anume a spus că premierul și președintele Camerei Deputaților s-au văzut cu niște evrei sau când depune la ordin, președintele PNL o plângere penală împotriva premierului. Astfel de lucruri nu rămân fără urmări și fără ecouri. La nivel internațional astea nu rămân trecute cu vederea. Am să vă spun ca efect, noi trebuia să avem o ședință mixtă în octombrie și premierul israelian ne-a anunțat că după anumite declarații se amână această ședință. Pentru noi ca români ne-ar fi adus o imagine pozitivă în mediul internațional”, a afirmat Codrin Ștefănescu, marți seară la postul B1 TV.
Întrebat cum de prima oară Klaus Iohannis l-a acceptat pe Ilan Laufer ca ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în Guvernul Tudose, iar acum l-a refuzat, secretarul general interimar al PSD a spus că în acea perioadă nu exista subiectul mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.
„Pentru că între prima acceptare și asta s-a întâmplat chestiunea mutării ambasadei României de la Tel Aviv și Ierusalim așa cum au cerut, cum au hotărât deja partenerii noștri strategici din Statele Unite. (...) Noi ca PSD îl susținem pe Ilan Laufer. Am făcut această propune în mod constituțional și legal. Am propus mai mulți miniștri, printre care și Ilan Laufer care a fost refuzat”, a explicat Ștefănescu.