Demisia momentului în politică. Un apropiat al lui Dacian Cioloș părăsește USR. Se pregătește un nou proiect politic

Demisia momentului în politică. Un apropiat al lui Dacian Cioloș părăsește USR. Se pregătește un nou proiect politicSursa foto. Facebook

Ciprian Teleman, fostul ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării și-a anunțat demisia din USR. El a transmis colegilor de partid un mesaj în care le urează succes în planurile de viitor pentru România. Ciprian Teleman, un apropiat al lui Dacian Cioloș, a făcut parte din Guvernul condus de Florin Cîțu până la momentul retragerii USR de la guvernare.

Fostul ministru Ciprian Teleman și-a anunțat retragerea din partidul condus de Cătălin Drulă prin intermediul unui mesaj pe care l-a postat pe un grup intern. El a fost președinte al organizaţiei PLUS Ilfov, formațiune condusă de Dacian Cioloș, înainte de fuziunea cu USR.

În mesajul pe care l-a transmis membrilor USR, în care și-a anunțat demisia din partid, Ciprian Teleman le-a mulțumit celor care l-au susținut și a anunțat că va promova orice proiect care va duce la modernizarea României.

„Dragi prieteni, vă doresc mult succes în planurile pe care le aveţi pentru România. Mulţumesc pentru gânduri, pentru critici şi pentru susţinere. Voi susţine în continuare, cu tot ce pot, orice proiect care are ca viziune modernizarea României”, a precizat Ciprian Teleman în mesajul pe care l-a transmis celor de la USR, conform news.ro.

sursa foto.Facebook

Un apropiat al lui Cioloș

Ciprian Teleman este considerat un apropiat al fostului președinte USR și al PLUS, Dacian Cioloș, care l-a și promovat în guvernul condus de Florin Cîțu. Demisia lui survine în contextul speculațiilor cu privire la intențiile lui Dacian Cioloș și a apropiaților săi de a rupe USR și de a înființa o nouă formațiune politică.

De altfel, în urmă cu două zile, Ciprian Teleman a postat pe Facebook o fotografie în care apare alături de Dacian Cioloș și un mesaj în care laudă prestația acestuia și a grupului de europarlamentari pe care îl conduce.

În urmă cu două zile, acesta postase pe Facebook o fotografie în care apare alături de Dacian Cioloş.

„Trei ani. Echipa de la Bruxelles este cel mai bun rezultat politic al USR PLUS. Pe locul al doilea al doilea este grupul de parlamentari. Calitatea activităţii parlamentare a crescut datorită colegilor noştri. Ambele rezultate au venit din calitatea intrinsecă a oamenilor, fără vreo influenţă determinantă din partea forului de conducere a USR. E un ideal al leadershipului, să devii inutil”, a scris el pe Facebook.

Dacian Cioloș pregătește un nou partid

În ultima periodă, în spațiul public au apărut mai multe informații cu privire la intențiile lui Dacian Cioloș de a rupe USR și de a porni un nou proiect politic. Acest lucru ar urma să se petreacă undeva în următoarea perioadă.

În noua aventură politică, Dacian Cioloș va fi urmat, conform informațiilor din spațiul public de patru europarlamentari, dar și de zece parlamentari USR.

Printre parlamentarii interesați să-l urmeze se numără Andrei Lupu, Lorant Sas, Alin Prunean şi Cosmin Poteraş. Pe de altă parte, Vlad Voiculescu, care în prezent conduce organizația USR București, a anunțat că nu va părăsi partidul, în vreme ce senatoarea Anca Dragu ar fi indecisă.

Conform informațiilorcare circulă în spațiul public, odată înființată noua formațiune, Dacian Cioloș va căuta să se apropie de partidul condus de Ludovic Orban. Împreună, cei doi pun la cale o alianță care să participe la viitoarele alegeri programate pentru 2024.