Dacian Cioloș, lăsat baltă de foștii „camarazi”. A renunțat la planul său măreț de a „rupe USR”
- Ramona Rotaru
- 19 mai 2022, 11:13
Dacian Cioloș face pași în spate. Europarlamentarul USR se pregătea să își dea demisia din partid în această săptămână, având de gând să pornească un nou proiect alături de parlamentarii proveniți din vechiul PLUS. Surse politice susțin că Cioloș a fost lăsat baltă de vechii „camarazi”, așa că a renunțat la planul său.
Dacian Cioloș se pregătea să de-a marea lovitură în politică, însă planul său se pare că nu a mers. Europarlamentarul USR plănuia să își dea demisia în această săptămână și să înceapă un nou proiect politic alături de parlamentarii proveniți din vechiul PLUS. Potrivit surselor politice, vechii „camarazi” nu au vrut să adere la planul său, așa că Cioloș s-a răzgândit.
“Dacian Cioloș își programase demisia pentru săptămâna aceasta, dar s-a răzgândit. Motivul: parlamentarii și șefii de filială ex-PLUS nu au vrut să adere la planul lui. Nu a reușit să convingă oamenii să-l urmeze într-un nou proiect și să rupă USR”, susțin surse din conducerea USR pentru ziare.com.
Dacian Cioloș a fost lăsat baltă. Europarlamentarul nu își mai dă demisia din USR
Europarlamentarul USR a pregătit un plan să „rupă partidul în două”. Săptămâna trecută a chemat la Bruxelles mai mulți parlamentari proveniți din vechiul PLUS. Le-a prezentat acestora noul său proiect politic, însă lucrurile nu au mers conform planului inițial. Printre scenariile discutate s-au numărat plecarea unor parlamentari și europarlamentari și crearea unei noi formațiuni politice. Dintre toți parlamentarii, doar 2, maximum 3 s-ar fi arătat dispuși să îl urmeze.
Un alt scenariu discutat este sprijinirea în alegerile interne a unui candidat din facțiunea ”Curaj”, lansată de Allen Coliban, Cătălin Teniță și alți membri USR PLUS. Facțiunea a anunțat că va alege președintele partidului printr-o campanie internă, însă unii o consideră o strategie riscantă.
Reamintim că Dacian Cioloș a decis să demisioneze din funcția de președinte a USR pe 7 februarie, fotoliul fiind preluat de Cătălin Drulă. Europarlamentarul și-a explicat demisia, susținând că a părăsit funcția din cauza imposibilității de a colabora cu Biroul Național, unde majoritatea e deținută de echipa din vechiul USR. Dacian Cioloș a rămas membru în partid, însă avea de gând să plece de tot în această săptămână. Planurile sale de a-și forma un nou partid nu s-au concretizat, așa că surse politice susțin că acesta s-a răzgândit și nu își va mai depune demisia săptămâna aceasta, așa cum era programat.