Evenimentul Zilei > Social > Declanșarea „pandemiei de incendii în spitalele românești”: Cine plătește? Colegiul Medicilor, despre trimiterea în judecată a statului
Declanșarea „pandemiei de incendii în spitalele românești”: Cine plătește? Colegiul Medicilor, despre trimiterea în judecată a statului

Declanșarea „pandemiei de incendii în spitalele românești”: Cine plătește? Colegiul Medicilor, despre trimiterea în judecată a statului

„Să ne vaccinăm în speranța că astfel vom reuși să stopăm sau să limităm această pandemie de COVID-19 și, implicit, să reducem presiunea pe spitale, dar și să construim spitale pentru a opri această 'pandemie de incendii în spitalele românești', să se asigure fonduri și să se cheltuiască corect și transparent pentru achiziția de sisteme de siguranță și de alertare, să fie angajați pompieri pentru a limita astfel de tragedii sau efectele unor astfel de incidente”, au transmis reprezentanții Colegiul Medicilor din România (CMR), după incendiul raportat la Spitalul de Boli Infecțioase Ploiești.

Colegiul Medicilor din România reacționează după evenimentul ce a avut loc joi dimineață la Spitalul de Boli Infecțioase Ploiești, unitate suport COVID-19. Autoritățile au activat, din nou, planul roșu de intervenție, însă în urma incendiului două persoane și-au pierdut viața. Potrivit primelor informații, tragedia ar fi fost declanșată de o scânteie.

„Cine este de vină? Cine a greșit? Cum s-a întâmplat? Vom afla… Cum s-a aflat și la Piatra Neamț. Am văzut și am auzit că oamenii care lucrau la spital sunt cercetați”, au transmis reprezentanții CMR.

Colegiul Medicilor: „Cârpim în loc să construim”

Reprezentanții Colegiului Medicilor au ridicat problema cercetării și trimiterii în judecată a anilor în care autoritățile responsabile nu au făcut investiții în spitalele din România, a anilor în care angajații din domeniul medical au trăit „cu salarii de mizerie”, precum și perioada de timp în care sistemul de sănătate „a fost lăsat de izbeliște, la voia întâmplării, cu schimbări ale miniștrilor sănătății mai rapide decât anotimpurile”.

„Iarăși discutăm că spitalul nu are autorizație de securitate la incendiu. Dar câte spitale din România au această autorizație? Este clar că trebuie să existe, spitalele să îndeplinească condiții de siguranță pentru pacienți și personal.

Din păcate, vorbim de condiții pe cât de importante, pe atât de dificil, dacă nu imposibil de îndeplinit întocmai de multe dintre unitățile medicale din România din cauza infrastructurii, din cauza clădirilor vechi și a circuitelor necorespunzătoare. Este un cerc vicios: cârpim în loc să construim, cârpelile cedează și se întâmplă o nouă tragedie.

Cum oprim „pandemia de incendii în spitalele românești”

Da, acest incendiu a avut loc tot într-un spital COVID, pentru că da, aceste unități și personalul care le deservește sunt supuși la o presiune extrem de mare.

Să ne vaccinăm în speranța că astfel vom reuși să stopăm sau să limităm această pandemie de COVID-19 și, implicit, să reducem presiunea pe spitale, dar și să construim spitale pentru a opri această ‘pandemie de incendii în spitalele românești‘, să se asigure fonduri și să se cheltuiască corect și transparent pentru achiziția de sisteme de siguranță și de alertare, să fie angajați pompieri pentru a limita astfel de tragedii sau efectele unor astfel de incidente”, au transmis reprezentanții CMR într-un comunicat.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.