Lumea literelor este în doliu. A murit scriitorul Nicolae Iliescu
- Ionel Sclavone
- 26 aprilie 2024, 20:00
A murit prozatorul și publicistul Nicolae Iliescu, o figură remarcabilă a generației '80. Membru al Uniunii Scriitorilor și fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO), a avut un rol activ în conducerea acestor instituții.
Nicolae Iliescu a fost un scriitor și publicist român, doctor în filologie al Universității din București. S-a născut la 7 februarie 1956 în Capitală și a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității.
A murit scriitorul Nicolae Iliescu
Nicolae Iliescu a fost o prezență constantă în cadrul importantelor cenacluri literare ale Capitalei. El a activat inclusiv în cadrul cenaclului „Junimea“ condus de Ovid S. Crohmălniceanu. De asemenea, scriitorul care a murit a fost membru în „Cenaclul de Luni“ sub îndrumarea lui Nicolae Manolescu.
Activitatea a cuprins o gamă variată de domenii. Nicolae Iliescu a fost profesor universitar, dar și funcționar cultural în cadrul Uniunii Scriitorilor. A lucrat ca corector, dar și ca redactor în presa literară. Totodată a fost purtător de cuvânt al Ministrului Culturii și realizator de emisiuni tv.
Între aprilie 2013 și ianuarie 2014, a ocupat postul de director general al Bibliotecii Metropolitane din București.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, începând cu anul 1990. Totodată, a fost membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO). Scriitorul care a muit a avut un rol activ în conducerea Uniunii Scriitorilor și a ocupat funcția de redactor șef al revistei „Literatorul”. Din 2019, a trecut la Editura Academiei Române unde a îndeplinit funcția de redactor șef.
Debutul scriitorului Nicolae Iliescu
Scriitorul care tocmai a murit a debutat cu o schiță, „Fuga”, în revista clujeană „Tribuna” în 1978. Și-a făcut debutul editorial câțiva ani mai târziu, cu un volum de proză scurtă „Departe, pe jos…“ (1983). În paralel, n 1978, a debutat în revista „Amfiteatru” cu o recenzie la volumul „Pasărea și umbra”, de Sorin Titel.
De-a lungul anilor, Nicolae Iliescu a publicat mai multe volume. Opera sa cuprinde cărțile:
- „Dus-întors“ (1988);
- „Discheta de demaraj“ (1995);
- „Distribuția a fost următoarea“ (1995);
- „Depășirea interzisă”;
- „Abatorul de vise” (2001);
- „Natură moartă cu viață în zig-zag” (2002);
- „Completarea însușimii mele” (2003);
- „Mezanin”;
- „Scaunul catodic” (2004);
- „Diacritice” (2005);
- „De la Nicolae Filimon la Dinu Păturică” (2006);
- „Privește dincolo de tine” (2010);
- „Masca și oglinda” (2014);
- „Cronica ale(r)gătorului” (2015);
- „Mareea invizibilă sau Ora de gheață” (2019);
- „Razne și prisosuri” (2022).
Împreună cu prozatorul George Cușnarencu a publicat romanul „Dodecaedru“ (1991) și volumul „Exilați în amintiri” (2010). Împreună cu Mihaela Iliescu a publicat volumele „Cele șapte minuni ale lumii“ (1998) și „Parfumul orașelor” (2004).
Sursa foto: anticariat unu
Nicolae Iliescu a murit
Prozatorul a mai avut proze scurte în antologiile „Desant ’83“ (1983; ediția a II-a, Editura Paralela 45, 2000), „Generația ’80 în proza scurtă“ (Editura Paralela 45, 1998) și în secțiunea antologică a volumului „Experimentul literar românesc postbelic“ (Editura Paralela 45, 1998). De asemenea, a avut o bogată activitate publicistică, în ziare și reviste.
Texte de-ale sale au fost traduse în limbile germană, franceză, polonă, maghiară, ucraineană.
Nicolae Iliescu, scriitorul care a murit, a primit premiul pentru proză „Ion Creangă“ al Academiei Române (1991). A mai obținut premiile de proză și de critică ale Asociațiilor Scriitorilor din Cluj-Napoca și București (în 1995, respectiv în 2007), Premiul Național „Marin Sorescu” (2003), premii ale revistelor „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Amfiteatru”, „Moftul Român” etc.
A fost decorat cu Ordinul „Pentru Merit”, în grad de cavaler, în 2004, de președintele Ion Iliescu.