Noaptea magică a lui Arsenal, prin ochii lui Declan Rice: A fost istorică

Noaptea magică a lui Arsenal, prin ochii lui Declan Rice: A fost istoricăSursă Youtube

Declan Rice, mijlocașul echipei Arsenal, a afirmat după victoria echipei sale, cu 2-1 (3-0 în tur), împotriva Real Madrid, că englezii au avut parte de o noapte istorică.

Declan Rice: Ştiam că vom suferi, dar ştiam că o să câștigăm

Declan Rice, în vârstă de 26 de ani, eroul lui Arsenal în meciul tur, unde a înscris două goluri din lovituri libere, consideră că această calificare în fața Realului, obținută prin victorii în ambele meciuri, este una istorică. El a declarat că Arsenal va lupta pentru câștigarea Ligii Campionilor.

Arsenal

Declan Rice/Arsenal. Sursa foto: Facebook

„Este o seară atât de specială, un moment istoric pentru club. Avem obiectivul de a juca cel mai bine și de a câștiga competiția. Am avut atât de multă încredere și convingere încă din tur și am venit aici ca să câștigăm meciul. Știam că o să suferim, dar știam și că o să câștigăm. Aveam asta în minte și apoi am făcut-o în realitate. Ce seară!”, a declarat Declan Rice.

Rice: A fost greu în Premier League

Declan Rice a mai subliniat faptul că atunci când a semnat cu Arsenal a simțit înainte să revină la club că vor fi pe o traiectorie ascendentă.

„Știam când am semnat cu acest club că este pe un drum ascendent. A fost greu în Premier League, dar în această competiție am mers incredibil de bine. Acest club va face lucruri speciale în următorii ani.

Avem încredere în acest antrenor și avem jucători ca Lewis-Skelly care vin din urmă. Un mix grozav. Urmează PSG, care este o echipă uimitoare”, a mai punctat fundașul Arsenalului.

Declan Rice, despre acel penalty: Sunt un tip cinstit

Cu privire la penalty-ul celor de la Real Madrid a declarat: „ Am avut brațul pe el, dar trebuie să faci asta în careu. Sunt un tip cinstit, i-am spus lui Mbappe că nu este penalty, aș fi recunoscut dacă l-aș fi dat jos. A căzut la pământ și am fost încrezător că faza se va întoarce. A trebuit să rămânem calmi, deoarece am fost un pic naivi, dar e o noapte istorică pentru club. Foarte special”.

În următoarea rundă, Arsenal se va confrunta cu PSG. Declan Rice nu își face probleme cu privire la următorul meci deoarece a observat care sunt dificultățile create de Aston Villa

„Am mai jucat o dată împotriva lor, dar acum sunt diferiți față de cum erau pe 1 octombrie 2024. Am observat ce pot realiza, dar am văzut și dificultățile pe care le-a creat Aston Villa pentru ei marți. Le-au pus multe probleme”, a concluzionat Declan Rice, potrivit BBC.