Decizie definitivă a Curții de Apel Cluj: PUZ-ul și autorizația de construcție a bulevardului Uranus, suspendate. Oprescu continuă lucrările

Decizie definitivă a Curții de Apel Cluj: PUZ-ul și autorizația de construcție a bulevardului Uranus, suspendate. Oprescu continuă lucrările

Curtea de Apel Cluj a dispus, pe data de 21 noiembrie 2011, suspendarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) şi a autorizaţiei de construcţie a bulevadrului Uranus, după ce Consilul General al Capitalei și Primăria condusă de edilul-șef, Sorin Oprescu, au făcut recurs în cazul deciziei date de Tribunalul Cluj, care a suspendat PUZ-ul axei Nord-Sud în luna aprilie 2011.

Reprezentanții Municipalității nu au anunțat nimic legat de această decizie. Mai mult, muncitorii sapă și toarnă beton în continuare, iar majoritatea caselor care au stat în calea noii străzi au fost demolate. Contactați de EVZ, reprezentanții Municipalității au precizat că vor formula un punct de vedere în acest sens. Până una alta, edilul-șef a inaugurat deja primul tronson al bulevardului: Piața Victoriei-Occidentului și cel de-al doilea este aproape finalizat: Occidentul – Griviţei. Oameni scoși din case și buldozere aduse peste noapte Primăria Capitalei a început pe 5 martie 2010  proiectul de construire a unui nou bulevard Buzeşti-Berzei-Uranus. Primul pas a fost eliberarea terenului, adică demolarea a zeci de imobile de pe strada Buzeși, o parte dintre aceste clădiri fiind scoase de pe lista monumentelor protejate, multe după ce au fost demolate. Nicușor Dan, președintele Asociației Slvați Bucureștiul,  a explicat, în repetate rânduri, că se vor depune cereri de oprire a lucrărilor și că proiectul este pus în practică ilegal.  Iar atunci când ONG-urile au câștigat la Tribunal anularea PUZ-ului,  reprezentanții Primăriei Capitalei au precizat că hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.   ”Ținând cont de faptul ca Asociația Salvați Bucureștiul cere anularea unui act administrativ (HCGMB nr151/2006), acțiunea ar fi trebuit îndreptată exclusiv împotriva Consiliului General și nu și împotriva Primarului Capitalei”, se precizeaza într-un comunicat emis de biroul de presă al Municipalității de la acea vreme. Pentru anularea definitivă a PUZ-ului şi a autorizaţiei de construcţie pentru magistrala Nord-Sud, cele două organizaţiide mediu au declanşat încă un proces, care se va judeca la Bucureşti. Citiți și:

Vom reveni cu amănunte

Ne puteți urmări și pe Google News