La antipodul autorilor care isi gadila publicul, prin exploatarea tuturor cliseelor ce ne fac placere, Petru Cimpoesu ne obliga sa-l urmam in diferite experimente fictionale.
„Povestea Marelui Brigand” (Editura Polirom), roman oricum masiv, se citeste cu un efort dublu si intr-o stare de concentrare maxima. In locul unei acumulari de fapte si al unei explicatii generale date acesteia, in logica fictiunii realiste, se proiecteaza, intr-o deconcertanta simultaneitate narativa si simbolica, un film aproape suprarealist.
„Ce se intampla, doctore?” ne tot vine sa-l intrebam pe medicul prosector al urbei, care ofera unui motan portii din sangele lui. Sau pe matroana de bordel, cu logoreea ei erudita, din care se desprinde proiectul unei Fabrici de Fericire. Sau pe domnul Sarl, cu piramidele lui ce amplifica forta „odica”. Ceva, fara indoiala, se intampla, de vreme ce este trimis tocmai de la Centru un nou judecator de instructie, pentru documentarea, evaluarea si rezolvarea Cazului.
Schema narativa ne indeparteaza tot mai mult de miezul intamplarilor, al intamplarii ce ajunge sa ne preocupe, prin filtrul obsesiilor personajelor. Un tanar neobisnuit moare, de mai multe ori. Moare o data si cadavrul ii e gasit fara amprente, fara indicii, chiar fara sange. Dus si depus la morga, isi ia zborul. Se face, pur si simplu, nevazut. Cele patru morti succesive ale aceluiasi personaj pun pe jar autoritatile, care dau din colt in colt pentru a lamuri intortocheata si incredibila istorie.
Ceea ce poate fi vazut nu poate fi insa inteles decat prin actionarea unui comutator al viziunii. Iesite la suprafata societatii, personajele fantastice sunt, din cauza izbitoarei lor stranietati, ocolite ori respinse cu violenta.
Ele se retrag atunci prin diferite cotloane, cufundandu-se in experimente alchimice. Aceste creaturi, care exercita asupra burghezilor din urbe o fascinatie vecina cu groaza, formeaza substructura fantastica a romanului, inundat din adanc de un lichid tulbure, infricosator. „Cine citeste sa inteleaga”, isi intituleaza autorul, pe jumatate ironic, penultimul capitol al acestui roman atat de original.
Recomandările noastre
