Lapte praf contaminat cu toxina cereulidă. Companiile Nestle și Danone, acuzate că au retras produsele de la raft cu întârziere
- Mădălina Sfrijan
- 20 mai 2026, 08:52
lapte sugari. Sursa foto: Freepik
- Toxină a fost detectată în lanțul de aprovizionare
- Gigantul Nestle, acuzat că a anunțat autoritățile europene cu întârziere
- Cum se apără cele două companii
- Anchetă de amploare
- Compania Nestle, acuzată că adaugă zahăr în produsele cu lapte praf pentru sugari
- Obezitatea în rândul copiilor, în strânsă legătură cu greșelile alimentare
Companiile Nestlé și Danone sunt vizate de noi suspiciuni legate de modul în care au gestionat retragerile unor formule de lapte praf pentru sugari. Informațiile apar în urma unei investigații realizate de mai multe instituții media publice din Franța, Belgia și Elveția, potrivit Reuters.
Toxină a fost detectată în lanțul de aprovizionare
Potrivit anchetei, în produsele pentru bebeluși ar fi fost identificată cereulidă, o toxină asociată cu episoade de vărsături și diaree și considerată riscantă pentru sugari.
Substanța ar fi provenit dintr-un ingredient furnizat de compania chineză CABIO Biotech și ar fi ajuns în produse ale mai multor producători, inclusiv Nestlé, Danone și Lactalis.

Lapte praf bebeluși Nestle. Sursă foto: Facebook
Gigantul Nestle, acuzat că a anunțat autoritățile europene cu întârziere
Contaminarea ar fi determinat retrageri de produse în mai multe state europene și a generat îngrijorări în rândul consumatorilor. Investigația susține că Nestlé ar fi notificat cu întârziere autoritățile europene, deși ar fi identificat prezența toxinei încă din fazele incipiente ale verificărilor interne.
De asemenea, ancheta a arătat că anumite loturi ar fi fost retrase discret din Austria și Germania înainte de anunțurile oficiale, iar unele produse ar fi rămas disponibile în magazine. În plus, o parte dintre acestea ar fi fost cumpărate de părinți.
Cum se apără cele două companii
Reprezentanții Nestlé au respins acuzațiile și au susținut că informațiile prezentate în investigație sunt eronate și induc în eroare. Aceștia au adăugat că au respectat proceduri stricte de control, trasabilitate și notificare și că aucolaborat permanent cu autoritățile competente.
Potrivit grupului elvețian, primele semne ale contaminării ar fi fost detectate la finalul lunii noiembrie, iar utilizarea ingredientului suspect a fost oprită după confirmarea riscului, la sfârșitul lunii decembrie. Procesul de retragere ar fi fost inițiat la începutul lunii ianuarie, după verificări suplimentare. Danone nu a oferit, deocamdată, un punct de vedere oficial în urma solicitărilor presei internaționale.
Anchetă de amploare
Potrivit datelor din anchetă , sute de mii de cutii de lapte praf ar fi fost blocate în unități de producție din Franța înainte de a ajunge pe piață. Autoritățile judiciare franceze au exclus, până în acest moment, o legătură între produsele retrase și două decese investigate, în timp ce un alt caz rămâne în analiză.
O anchetă separată, inițiată la Meaux, a fost preluată de procurorii din Paris.
Compania Nestle, acuzată că adaugă zahăr în produsele cu lapte praf pentru sugari
În 2024, Nestlé, cea mai mare companie de bunuri de consum din lume, a fost vizată de acuzații potrivit cărora ar fi adăugat zahăr și miere în laptele praf pentru sugari și în cereale destinate copiilor, comercializate în mai multe țări cu venituri mici și medii. Informațiile au apărut într-un raport. Activiștii organizației elvețiene Public Eye au trimis mostre de produse pentru copii, vândute în Asia, Africa și America Latină, către un laborator din Belgia pentru testare.
Analizele și verificarea etichetelor au indicat prezența zahărului sub formă de zaharoză sau miere în produse din gamele Nido, destinată copiilor de peste un an, și Cerelac, cereale cu lapte instant pentru copii cu vârste între șase luni și doi ani. Pe piețele europene, inclusiv în Regatul Unit, produsele similare nu ar fi conținut zahăr adăugat în formulele destinate copiilor mici, fiind raportate diferențe față de versiunile vândute în alte regiuni.
Reprezentanți ai Public Eye au criticat aceste practici, susținând că ar fi necesară eliminarea completă a zahărului adăugat din produsele destinate copiilor sub trei ani, indiferent de piață.
Obezitatea în rândul copiilor, în strânsă legătură cu greșelile alimentare
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, obezitatea a devenit o problemă în creștere în țările cu venituri mici și medii, iar numărul copiilor supraponderali sub cinci ani a crescut semnificativ în ultimele două decenii.
În 2024, experții au atras și dificultatea consumatorilor de a identifica zaharurile adăugate pe etichetele alimentare, unde acestea apar adesea împreună cu zaharurile naturale.